Guvernul va aloca 175 de milioane de euro din fonduri europene pentru pregătirea anului şcolar

Ludovic Orban a anunţat că Guvernul va aloca 175 de milioane de euro din fonduri europene pentru decontarea cheltuielilor autorităţilor locale şi unităţilor şcolare pentru pregătirea anului şcolar. El a precizat că este mai uşor pentru o primărie să cunoască nevoile specifice din comunitate legate de debutul noul an de învăţământ. Premierul a fost întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la Prefectura Gorj, are este situaţia pentru începutul şcolii în condiţiile în care Executivul nu poate asigura măşti de protecţie pentru toţi copiii şi profesorii.

„Obiectivul nostru este acela de a asigura cele mai bune condiţii pentru începerea anului şcolar şi în mod evident de a rezolva toate provocările care pot apărea o dată cu începerea anul şcolar astfel încât să reducem riscul de răspândire a virusului. În acest efort evident este implicat atât Guvernul, cât şi ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare cât şi autorităţile locale. Ceea ce putem noi rezolva o vom face împreună cu autorităţile locale şi cu conducerea şcolilor. În acest sens am avut în dezbaterea Guvernului ordonanţa de Urgenţă prin care alocăm 175 de milioane de euro din fonduri europene pentru decontarea cheltuielilor autorităţilor locale şi unităţilor şcolare pentru pregătirea anului şcolar”, a afirmat Orban.

El consideră că este mai uşor pentru o primărie să cunoască nevoile specifice din comunitate legate de începerea anului şcolar.

„Din toate discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii autorităţilor locale, există o colaborare în acest sens şi e mai uşor pentru o primărie să cunoască nevoi specifice din comunitatea locală legate de începerea anului şcolar şi noi venim şi decontăm practic toate cheltuielile care sunt făcute de autorităţile locale şi de unităţile şcolare. Unele cheltuieli vor fi făcute de Guvern, de Ministerul Educaţiei, de Ministerul Sănătăţii, alte cheltuieli vor fi făcute de autorităţile locale, alte cheltuile vor fi făcute de unităţile şcolare”, a precizat primul ministru.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *