Guvernul va despăgubi fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă

Programul are un buget de 850 de milioane de lei, pentru aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de 1,16 milioane de hectare.

Ionel Dancă a anunţat, după şedinţa de Guvern de luni, că a fost adoptată ordonanţa privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de efectele secetei.

„Vorbim despre o schemă de ajutor de stat cu un buget de 850 de milioane de lei, pentru un număr de aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de 1,16 milioane de hectare. Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul acestei scheme de ajutor de stat poate să ajungă până la 925 de lei pe hectar, pentru suprafeţele afectate de secetă”, a precizat el.

Dancă a afirmat că, după publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, fermierii se vor putea înscrie în acest program, vor putea depune cereri pentru finanţarea acestor pierderi, în termen de zece zile, astfel încât în cursul lunii septembrie să se facă plăţile.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *