Hidroelectrica, obligată să curețe lacul de la Subcetate

Hidroelectrica este obligată de comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara să curețe lacul de acumulare de la Subcetate.

Ploile din ultima săptămână au scos la lumină gunoaiele abandonate prin păduri și nu numai. Ploile abundente au spălat malurile râurilor și pârâurilor, antrenând deșeuri abandonate de cei lipsiți de civilizație și de respect față de natură.

„Aceste deșeuri care se opresc pe luciul lacurilor sau în dreptul barajelor lacurilor de acumulare nu alterează doar calitatea apei ci și peisajul din zonă. Comisarii de mediu din Hunedoara au investigat poluarea cu deșeuri plutitoare pe lacul de acumulare Subcetate și au impus administratorului lacului (SPEEH Hidroelectrica SA – SH Hateg) măsuri privind curățarea frontului de retenție de plutitori ce pot produce blocaje (PET-uri, lemn, alte deșeuri), prin colectarea și transportul acestora în locuri special amenajate, cu notificarea Sistemului de Gospodărire al Apelor Hunedoara”, arată Garda de Mediu Hunedoara.

Este un fenomen care se întâlnește din ce în ce mai des în țară. Ploile abudente antrenează și gunoaiele aruncate la voia întâmplării.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *