Îmbunătățirea capacității de intervenție și sprijin pentru victimele violenței domestice

Specialiști din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva vor participa, joi, 7 septembrie 2023, la un program de pregătire, organizat la Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva și destinat persoanelor implicate în intervenția de urgență în cazurile de violență domestică la nivelul comunităților (coordonatori și membri ai echipelor mobile, voluntari sau membri al comunităților).

 

Activitatea se înscrie în cadrul proiectului „VERA – Schimbare pozitivă prin acțiuni integrate în vremuri dificile!”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014 – 2021.

 

Sesiunea de instruire se desfășoară timp de două zile (în format fizic și online) și are ca scop îmbunătățirea capacității de intervenție și sprijin în beneficiul victimelor violenței domestice și de gen, urmărind asigurarea unor noi oportunități în privința accesului la servicii sociale, îndrumare și informare juridică, măsuri de protecție și integrare socio-profesională.

Temele abordate în cadrul cursului sunt centrate pe tipuri de violență, metode și tehnici moderne de intervenție, competențe ale practicienilor, mituri în domeniul violenței domestice etc.

 

Proiectul „VERA – Schimbare pozitivă prin acțiuni integrate în vremuri dificile!” este derulat de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între femei și Bărbați în parteneriat cu Centrul de Formare și Evaluare în Asistență Socială (CFCECAS) și reprezintă o inițiativă strategică menită să îmbunătățească și să adapteze capacitatea de răspuns a autorităților centrale și locale pentru a oferi un sprijin mai bun și adecvat victimelor violenței domestice și violenței de gen.

 

Reprezentanții DAS Deva care participă la sesiunea de instruire fac parte din echipa mobilă pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică în municipiul Deva.

 

În România, violența domestică rămâne una dintre cele mai grave probleme sociale. Statisticile arată că, în fiecare oră, doi copii devin victime ale unei forme de violență raportate autorităților. Anul trecut, 42 de femei și 4 copii și-au pierdut viața în urma bătăilor și abuzurilor din familie, în timp ce aproape 40.000 de femei și 9.000 de copii au fost victimele agresiunilor.

Iar acestea sunt doar cazurile raportate!

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *