În România au fost vaccinați un milion de persoane

Persoana cu numărul un milion în România a fost vaccinată, miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiind vorba despre o femeie de 86 de ani. Premierul Florin Cîţu a declarat, după imunizarea acesteia, că în 15 martie va putea începe faza a treia de vaccinare, adică vaccinarea generală a populaţiei.
„Am ajuns la persoana vaccinată cu numărul un milion, veţi vedea că lucrurile vor merge mult mai rapid de acum încolo. Ţinta iniţială era să avem aproape un milion până la sfârşitul lunii martie, am fost mai aproape. Ţineţi minte că spuneam că vom avea 2,4 milioane de doze la sfârşitul lui martie, doar în martie o să primim 2,6 milioane, ceea ce înseamnă că vom putea porni cu faza a treia, fără faza a treia, toată lumea în faza a treia, pe 15 martie, deci vom porni vaccinarea generală şi sper, rămâne în continuare ţinta de avea 10,4 milioane de români vaccinaţi la sfârşitul lui septembie”, a declarat Cîţu.
El a spus că, în România, campania de vaccinare merge bine.
„În acelaşi timp, trebuie să readuc aminte că, dacă vrem să avem o campanie de vaccinare de succes şi vrem să scăpăm de pandemie, trebuie să respectăm toate regulile impuse, purtatul măştii în spaţiul public. Am văzut deja foarte, foarte mulţi oameni care s-au relaxat şi nu mai poartă mască în spaţiul public. Este foarte important să purtăm mască în spaţiul public şi fac un apel şi la MAI, o să vorbesc cu domnul Lucian Bode să mă asigur că vom avea mai mulţi lucrători ai MAI care să îşi facă treaba. Văd peste tot, merg pe stradă, am mers şi cu metroul, merg şi pe stradă şi văd oameni care nu poartă mască, nu putem să ne permitem aşa ceva în acest moment, nu ne putem relaxa în acest moment”, a subliniat Cîţu.
Persoana cu numărul un milion care s-a vaccinat este o femeie de  86 de ani, cu sechele motorii, dar care are un tonus psihic şi o comunicare extraordinară. A trecut bine etapa post-vaccinare şi este bine, potrivit medicilor.
Ea a fost vaccinată de medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.
„A fost foarte încântată, e realmente bucuroasă că a reuşit să se vaccineze şi a fost persoana numărul un milion vaccinată. Ce mi-a lipsit în această perioadă a fost contactul cu pacienţii mei. În perioada următoare intenţionez să fac voluntariat în centre de vaccinare”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *