Încă mai sunt locuri bugetate la UPET

Absolvenții de liceu care au reușit să promoveze cea de-a doua etapă a examenului de bacalaureat se pot înscrie la Universitatea din Petroșani. Aici mai sunt peste 200 de locuri bugetate la studiile universitare de licență și câteva la masterat.

„Sunt 215 locuri bugetate la licență și încă vreo 700 cu taxă. Putem să primim studenți. La master, unde mai avem 6 locuri pentru Contabilitate și unul ce a rămas, prin retragerea studentului, la Management. Până vineri era și înscrierea la doctorat, dar am prelungit-o pentru că foarte mulți se pot înscrie doar în week-end”, a precizat prof. univ. dr. ing. Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.

Înscrierile au loc până în data de 20 septembrie, ora 15:00. Cei care optează să studieze la Universitatea din Petroșani își pot depune documentele online. În 21 septembrie are loc afişarea rezultatelor (etapa I). Urmează apoi depunerea contestaţiilor, până în 22 septembrie, iar până în 24 septembrie se cere confirmarea locului ocupat prin concurs.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *