Incendiile de vegetație uscată au făcut o victimă în județul Hunedoara

O femeie de 67 de ani din satul Barza, comuna Crișcior, a fost descoperită decedată de pompierii brădeni sosiți să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație și litieră de pădure ce s-a extins pe 3 hectare de teren. Femeia a fost surprinsă de propagarea cu repeziciune a arderii aceasta fiind găsită într-o zona afectată de incendiu.

Peste 200 de hectare de teren, dintre care 139 sunt litieră de pădure, au fost afectate doar ieri de 19 incendii izbucnite pe teritoriul județului Hunedoara. Pentru limitarea înaintării arderilor și-au unit forțele peste 200 de pompieri, lucrători silvici, membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și voluntari cu mașini de teren ai Travel Raid Orăștie.
Intervenția terestră este susținută și astăzi de un elicopter al Inspectoratului General de Aviație care acționează cu sistemul de stingere (bambi bucket – cu capacitate de 3.000 de litri) pentru stingerea incendiului de litieră produs în pădurea aparținând localității Luncani. Aici incendiul a pârjolit deja 50 de hectare de fond forestier.

Alte 20 de hectare au ars la Vișca, 15 hectare la Abucea, 40 hectare la Căzănești, 2 hectare la Vulcan, 4,5 hectare la Petroșani, 3 hectare la Ormindea, 1 hectare la Baru, 3 hectare la Crișcior, 2 hectare la Hărțăgani, 8 hectare la Teiu, 20 de hectare la Stănija, 39 la Vișca, 2 hectare la Săliște și 2 hectare la Sibișel.

Cel mai probabil incendiile de litieră de pădure și vegetație uscată au fost generate de fermierii sau proprietarii de terenuri care au aplicat focul deschis pentru igienizarea terenurilor.
Vă reamintim că pe numele unui bărbat de 67 de ani și a unei femei de 54 de ani din Sibișel, Poliția Orăștie a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere din culpă, documentând faptul că aceștia au utilizat focul în grădina proprie, situată în apropierea pădurii, fără a lua măsuri de prevenire a propagării arderii. În condiții atmosferice caracterizate de vânt puternic arderea s-a extins la pădure și a fost la un pas să distrugă locuințe și cabane din localitate. Prejudiciul urmează să fie stabilit de proprietarul pădurii, Ocolul Silvic Geoagiu.

Reamintim că fermierii sau proprietarii de terenuri care utilizează focul deschis pentru igienizarea terenurilor riscă amenzi de până la 2.500 de lei, dosar penal și sistarea subvențiilor din partea APIA.

 

ISU Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *