Încep cursurile prin proiectul Bahtalo

Proiectul Bahtalo a debutat la Lupeni. De luni, 13 martie, vor începe și cursurile iar lupenenii care locuiesc în cartierele Tineretului sau Viitorului vor fi incluși într-un program de reconversie profesională. Aceștia sunt așteptați la sediul primăriei Lupeni, începând de săptămâna viitoare. Cursurile sunt gratuite.

“Vă așteptăm la sediul Pirmăriei Lupeni începând cu 13.03.2018, de luni până joi, între orele 10:00-15:00 pentru a vă înscrie gratuit la programele de formare profesională continuă din cadrul proiectului. Participarea la programele de formare profesională este subvenționată cu 5 lei/oră, programele fiind adresate locuitorilor cu domiciliul în cartierele Tineretului (blocurile D1, D2, D3, D4, B10, B11, G8) sau Viitorului (blocurile M1, M1B, B5, K2B)”, arată autoritățile locale.

 

Proiectul se adresează persoanelor aflate în risc de excluziune

 ”Încercãm prin acest proiect sã avem mai multe obiective, dar cel mai important lucru este acela cã dorim ca acesti oameni care sunt implicati sã se integreze în societatea noastrã. Proiectul se adreseazã oamenilor care nu lucreazã, care nu își trimit copiii la scoalã, care nu îi încurajeazã sã meargã la muncã. Nu putem trãi o viață așa, cu ajutor social. Vom înființa 10 noi firme care vor primi cam 25.000 de euro și facem în asa fel încât sã integrãm acești oameni în societatea noastrã”, a declarat Lucian Resmerițã, primarul municipiului Lupeni, atunci când a prezentat acest proiect de anvergurã.

Cursurile sunt efectuate în mai multe domenii și au o durată cuprinsă între 3 și 5 luni. Astfel, se vor oferi calificări pentru: zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor (5 luni), brutar patiser preparator făinoase (5 luni), lucrător în morărit și panificație (3 luni), îngrijitor bătrâni la domiciliu (3 luni), îngrijitor copii (3 luni), confecționer ansamblator articole din textile (3 luni), lucrător în structuri pentru construcții (3 luni). Un proiect de peste 26 de milioane de lei pentru comunitățile marginalizate va fi implementat, în următorii 3 ani, în municipiul Lupeni. Acesta se adresează comunităților marginalizate din cartierele Viitoruliu și Tineretului. “Bahtalo! Împreună combatem sărăcia și discriminarea”  este numele proiectului prin care autoritățile locale, alături de parteneri privați își doresc să reducă sărăcia.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *