Încep înscrierile pentru Festivalul de Dans ,,Face of Dance” – Deva, 2019!

Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva dau startul înscrierilor pentru Festivalul – concurs de Dans ,,Face of Dance” Deva care va avea loc în perioada 16-17 noiembrie 2019.

Festivalul se adresează copiilor şi tinerilor care studiază arta coregrafică în cadrul cluburilor şi palatelor copiilor, şcolilor, liceelor, asociaţiilor şi centrelor culturale.

 Înscrierea în concurs

Competitorii se pot înscrie pe site-ul  www.centrulculturaldeva.ro, secțiunea Face of Dance, www.centrulculturaldeva.ro/face-of-dance/, completând formularul de înscriere, până la data de 4 noiembrie 2019.

Fondul muzical al momentelor înscrise în concurs va fi trimis o dată cu formularul de înscriere. Pentru cei care din motive tehnice nu reuşesc acest lucru, acesta poate fi trimis şi pe adresa de mail contact@centrulculturaldeva.ro, până la data de 8 noiembrie 2019. Cei care nu respectă procedura vor fi excluși din concurs.

Categoriile de vârstă:

  • Baby – 4 – 6 ani
  • Mini – 7 – 9 ani
  • Copii – 10 – 12 ani
  • Juniori – 13 – 15 ani
  • Seniori – peste 16 ani

Disciplinele de concurs:

  • Clasic/Contemporan
  • Street dance /Modern
  • Dans de caracter/Folclor stilizat
  • Open (orice gen coregrafic care nu poate fi încadrat în nicio disciplină de mai sus)

În ziua festivalului, fiecare coregraf/instructor/profesor sau însoțitor va prezenta:

  • Copie a Certificatului de naștere sau a Cărţii de identitate a tuturor participanţilor
  • Adeverinţă de la medicul de familie (apt pentru efort fizic) pentru fiecare participant

Juriul competiţiei va fi alcătuit din specialişti în domeniu. Criteriile de jurizare vor fi: coregrafie, tehnica execuţiei, interpretare, impresie artistică și costumaţie.

Cele mai bune evoluţii din concurs vor fi premiate:

  • Premiul I, II, III şi două menţiuni – trofee și diplome pentru fiecare disciplină/categorie de vârstă şi secţiune de concurs
  • Trofeul FACE OF DANCE – cel mai bun moment al festivalului

Fiecare participant va primi din partea organizatorilor câte o medalie ,,Face of Dance”.

Nu se percepe taxă de participare.

Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva. Pentru detalii puteţi suna la numerele de telefon: 0354.408.907 (secretariat Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva) și 0729.535.207 (persoană de contact: Viorica Iacob).

Festivalul va debuta sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la ora 10:00.

 Intrarea la Festivalul de Dans ,,Face of Dance” – Deva, 2019 care va avea loc în sala mare a Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva  este liberă!

 

Compartiment Comunicare, Promovare Imagine

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.