Încep simulările pentru Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a

Ministerul Educaţiei anunţă că luni încep simulările oficiale ale examenului de evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a. Prima probă este cea de Limba şi literatura română, iar rezultatele vor fi comunicate în 23 februarie.

„Luni, 5 februarie, încep simulările pentru evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a 2024”, anunţă, vineri, Ministerul Educaţiei.

Sursa citată a precizat că probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

„Subiectele sunt distribuite sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul”, au preciat oficialii ministerului.

Aceştia reiterează informaţia potrivit căreia rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

„Rezultatele obţinute la simulare nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi”, a mai precizat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele vor fi comunicate în 23 februarie.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *