Inculpații din dosarul Uricani 2011, condamnați la închisoare cu suspendare

Agonia a luat sfârșit pentru inculpații din dosarul Uricani 2011, dar și pentru familiile victimelor care și-au pierdut viața în tragicul accident de muncă. Șefii exploatării miniere au fost condamnați la închisoare cu suspendare. Aurelian Ciucă și Florin Nicușor Moga au fost condamnați la patru ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă.Instanța a stabilit și termen de încercare de 7 ani, pentru cei doi.

“Condamnă pe inculpatul Ciucă Aurelian Dragoș la pedeapsa de 4 (patru ani) închisoare, penrtu infracțiunea de ucidere din culpă. (…) Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale șI accesorii aplicate inculpatului Ciucă Aurelian Dragoș pe un termen de încercare de 7 (șapte ani)”, arată soluția Judecătoriei Petroșani.

“Condamnă pe inculpatul Moga Florin Nicușor la pedeapsa de 4 (patru ani) închisoare, pentru infracțiunea de ucidere din culpă. (…) Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale șI accesorii aplicate inculpatului Ciucă Aurelian Dragoș pe un termen de încercare de 7 (șapte ani)”, arată aceeașI instanță.

Claudiu Butari a fost condamnat la 3 ani și șase luni de închisoare cu suspendare, iar Florinel Moldovan a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Judecătoria Petroșani a decis, însă, încetarea procesului penal pentru infracțiunile la sănătatea și securitatea în muncă, în cazul celor 4 inculpați.

În schimb, inculpații trebuie să plătească în solidar, cu Compania Națională a Huilei, despăgubiri rudelor victimelor decedate în accidentul de muncă. Astfel, câte 120.000 de lei se vor achita către cei cinci copii ai victimelor, 70.000 de lei se vor achita nevestelor minerilor decedațI, iar una din rudele victimelor decedate va primi 20.000 de lei. Sentința Judecătoriei Petroșani nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cu Apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Cinci angajaţi ai EM Uricani şi-au pierdut viaţa, pe 5 februarie 2011, într-o explozie care a avut loc la 430 de metri adâncime, în subteranul minei. Deflagraţia s-a produs după ce o echipă formată dintr-un inginer şi patru electricieni a executat lucrări de revizie la un transformator electric şi apoi a cuplat instalaţia. În dosarul accidentului de muncă de la Mina Uricani din 5 februarie 2011, soldat cu moartea a cinci electricieni, au fost trimişi în judecată patru foşti şefi ai Exploatării Miniere.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *