Instabilitate atmosferică accentuată şi intensificări ale vântului, în vestul, centrul şi nordul ţării

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată şi intensificări ale vântului, până sâmbătă, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de munte. Pe alocuri, se vor cumula 40 de litri pe metru pătrat.

De joi, de la ora 19.00, până sâmbătă, la ora 10.00, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi izolat căderi de grindină.

„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe alocuri, 30…40 l/mp, îndeosebi la munte. Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45…50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 70 km/h”, a transmis ANM.

Sursa citată a precizat că astfel de fenomene se vor semnala începând din după-amiaza zilei de vineri (17 septembrie) pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *