Instagram a fost cea mai descărcată aplicaţie în ultimul trimestru

Profitând de blocarea rivalului TikTok în India, Instagram a revenit pe primul loc în clasamentul aplicaţiilor după numărul de download-uri.

În ultimul trimestru al anului trecut, Instagram a înregistrat cea mai bună performanţă din 2014 până în prezent, reuşind să-şi crească numărul de descărcări cu 10% faţă de trimestrul anterior.

Pentru prima oară în ultimii doi ani, o aplicaţie Meta a fost, din nou, pe primul loc ca număr de download-uri. Ultima oară, a fost vorba WhatsApp, iar asta se întâmpla în T4 2019.

În ultimii doi ani, topul a fost dominat de TikTok, care, cu o singură excepţie, a fost în permanenţă cea mai descărcată aplicaţie.

Instagram a crescut în special în India, pe fondul blocării TikTok în această ţară, ceea ce a făcut ca mulţi utilizatori să se îndrepte către platforma deţinută de Meta.

Astfel, Instagram a câştigat un mare număr de utilizatori ai smartphone-urilor cu Android. De partea cealaltă, pe iOS, clasamentul este condus de TikTok şi YouTube.

Din totalul numărului de download-uri de care s-a bucurat Instagram în ultimul trimestru, 39% au avut loc în India.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *