Sfârșit de săptămână solicitant pentru salvatorii hunedoreni

Weekend cu evenimente care ar fi putut pune viața în pericol. Pompierii hunedoreni au fost nevoiți să sară în ajutorul cazurilor medicale, în nu mai puțin de 148 de intervenții, din cele 187 de solicitări. De asemenea,  au intervenit și în stingerea incendiilor de vegetație uscată, care – față de săptămâna trecută-, s-au înmulțit considerabil.
„O pondere semnificativă a misiunilor este reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 148 astfel de solicitări.
În această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 12 incendii.
Dintre acestea, 11 s-au manifestat la vegetația uscată și litieră, fiind afectate peste 90 de hectare de teren.
Un alt incendiu a fost înregistrat duminică, 31 martie, într-o gospodărie situată pe strada Poligonului din municipiul Petroșani.
Pentru această misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
În sprijin, la locul intervenției s-a mobilizat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la camera centralei și la acoperișul acesteia, fiind cuprinse de foc și o anexă, și o parte din acoperișul casei, cu posibilitatea de propagare a flăcărilor la un imobil învecinat.
Pompierii au acționat cu promptitudine și au lichidat incendiul în limitele găsite.
Din fericire, nu au existat persoane surprinse de acest eveniment, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost exploatarea necorespunzătoare a instalației de încălzire.
De asemenea, echipajele operative au gestionat prompt 2 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 4 cazuri, au desfășurat 15 misiuni de informare preventivă în ceea ce privește interzicerea incendierii terenurilor și au acționat în alte 6 situații pentru protecția comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
 Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro
De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
#ISUHunedoara #DSU #IGSU #pompierii #salvatorii #mereuladatorie   , se arată într-un comunicat primit de la ISU Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *