Invitație la fapte bune

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de a-i avea pe cei dragi alături, de a celebra noul an şi de a avea speranțe mai bune de viitor. Pentru prea mulți, însă, această perioadă a anului nu este decât o altă ocazie de a-și aminti de greutăți și lipsuri. La Petrila, o mână de oameni lansează o invitație la “Petrila faptelor bune”. Astfel, acest proiect caritabil a luat naștere din dorința de a ajuta persoanele aflate în dificultate pe perioada de iarnă.

“Știm că sărbătorile de iarnă sunt un prilej de a-i avea pe cei dragi alături, de a celebra noul an şi de a ne pune speranțe în viitor. Pentru prea mulți, însă, această perioadă a anului este doar o altă ocazie de a-și aminti de greutăți și lipsuri. Astfel, acest proiect caritabil a luat naștere din dorința de a ajuta persoanele din orașul nostru aflate în dificultate pe perioada de iarnă”, spun organizatorii.

La prima ediție, sfioși și cu emoții, s-au strâns peste două tone de alimente, la cea de-a doua ediție, a fost  depășită cantitatea de patru tone de alimente. Cei care pot face donații sunt așteptați să de o mână de ajutor.

„Puteți dona alimente greu perisabile precum: ulei, zahăr, făină, mălai, orez, paste făinoase, conserve, cozonaci, biscuiți, dulciuri, cereale, sucuri, dar și detergenți, produse de igienă personală (săpun, pastă de dinți). Alimentele pot fi aduse la Centrul de Documentare și Informare al Școlii 6 Petrila dar și la Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime”- Preot Boantă Adrian. De asemenea, la cererea celor care doresc să se implice, putem stabili și alte locații de colectare a alimentelor”,  spun organizatorii.

Ultima zi de donații va fi duminică, 8 decembrie.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *