Iohannis a promulgat legea prin care valoarea coşului minim de consum lunar va fi aprobată de INS

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care modifică şi completează ordonanţa de urgenţă a Guvernului 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, transmite Administraţia Prezidenţială. Astfel, valoarea coşului minim de consum lunar va fi aprobată de către Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent se stabileşte anual de către Institutul Naţional de Statistică şi se aprobă prin ordin al preşedintelui acestuia”, potrivit actului normativ promulgat de şeful statului.

De asemenea, legea prevede: „Coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a politicii salariale”.

Anterior, valoarea coşului minim de consum lunar era evaluată trimestrial de către INS şi aprobată prin hotărâre a Guvernului.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *