Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ care modifică legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Parlamentului, spre reexaminare, actul nromativ pentru modificarea legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precizează Administraţia Prezidenţială.

Pe 25 noiembrie, Curtea Constituţională a respins, cu majoritate de voturi, sesizarea PNL în legătură cu modificarea legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Actul normativ creşte, în următorii 3 ani, Indicatorul Social de Referinţă (ISR) de la 500 lei la 1.200 lei.

Pentru anul în curs, legea păstrează valoarea indicatorului social de referinţă la 500 lei, stabilind că acesta va creşte anual până la atingerea valorii de 1200 de lei, după cum urmează: la data de 1 ianuarie 2021 – 780 lei; la data de 1 ianuarie 2022 – 990 lei; la data de 1 ianuarie 2023 – 1200 lei. Totodată, actul normativ prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea indicatorului social de referinţă se modifică anual, prin legea bugetului de stat, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior.

Conform definiţiilor asociate terminologiei utilizate de Legea nr. 76/2002, indicatorul social de referinţă reprezintă „unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, acordate atât în vederea asigurării protecţiei persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, cât şi în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum şi a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă”. Prin urmare, majorarea acestui indicator conduce la majorări direct proporţionale ale cuantumurilor măsurilor de sprijin în cazul şomajului, precum şi a beneficiilor şi beneficiarilor de asistenţă socială, influenţând astfel valoarea prestaţiilor băneşti suportate din bugetul asigurărilor de şomaj şi din bugetul de stat”, argumentează şeful statului în cererea de reexaminare.

Preşedintele Iohannis mai arată că toate aceste majorări implică cheltuieli bugetare semnificative, ceea ce necesită, în mod corelativ, asigurarea disponibilităţii surselor bugetare. Acest lucru este posibil numai prin proiectarea acestei noi reglementări în contextul elaborării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 şi al strategiei fiscal-bugetare viitoare.

„O asemenea estimare privind impactul bugetar al acestor creşteri financiare va permite crearea posibilităţii Guvernului să identifice soluţiile pentru executarea acestor obligaţii băneşti ale statului faţă de beneficiari, cu respectarea regulilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară. De aceea, considerăm că, în cazul de faţă, reluarea procedurii legislative, cu ocazia reexaminării legii transmise la promulgare, creează contextul potrivit pentru stabilirea surselor de finanţare certe, obiective şi efective pentru acoperirea cheltuielilor bugetare în cursul anului bugetar viitor, în condiţii de echilibru, responsabilitate şi sustenabilitate a bugetului”, susţine preşedintele României.

Şeful statului apreciază că dreptul beneficiarilor de asistenţă socială la prestaţiile băneşti majorate va fi unul efectiv numai în măsura în care  majorarea dispusă de Parlament va putea fi pusă în executare de către Guvern, în mod real, sustenabil şi predictibil, ca rezultat al dialogului real şi al colaborării loiale dintre autorităţile implicate.

„Redresarea economiei naţionale, după efectele pandemiei, va putea fi realizată numai dacă realocarea resurselor bugetare se va face în mod echilibrat, responsabil şi sustenabil. De aceea, orice creştere semnificativă a cheltuielilor curente ale bugetului trebuie atent şi responsabil analizată de către legiuitor, în colaborare cu executivul, deopotrivă pentru a preveni efectele unui derapaj fiscal, cu implicaţii economice negative şi pentru a asigura politici sociale coerente, care să răspundă aşteptărilor legitime ale categoriilor de beneficiari direct vizate”, conchide Iohannis în solicitarea de reexaminare transmisă Legislativului.

Pe 13 octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul de lege care aduce modificări Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *