Iohannis: Autorităţile să dea dovadă de responsabilitate şi să asigure condiţiile, inclusiv prelungirea votării după ora 21.00, pentru ca românii care aşteaptă în faţa secţiilor să poată vota

Preşedintele Klaus Iohannis cere autorităţilor să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să asigure toate condiţiile, inclusiv prelungirea programului de vot după ora 21.00, astfel încât cetăţenii români care aşteaptă în faţa secţiilor să poată vota.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că este inadmisibil ca, din cauza incompetenţei actualei guvernări şi a intenţiei vădite de a bloca cetăţenii să voteze, foarte mulţi români din Diaspora să nu îşi poată exercita dreptul la vot. Modul dezastruos în care autorităţile au gestionat procesul electoral în secţiile de votare de peste hotare atrage riscul ca numeroşi cetăţeni din Diaspora să fie în imposibilitatea de a-şi exprima opţiunea până la ora 21.00, când se închid oficial urnele”, se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Preşedintele României atenţionează că buna organizare a desfăşurării alegerilor şi respectarea dreptului constituţional de vot constituie obligaţii legale ale autorităţilor române responsabile.

În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis solicită Guvernului României şi Biroului Electoral Central să identifice de urgenţă măsurile care se impun pentru a le permite tuturor românilor să îşi exercite dreptul fundamental de a vota.

Preşedintele României cere autorităţilor să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să asigure toate condiţiile, inclusiv prelungirea programului de vot după ora 21.00, astfel încât cetăţenii români care aşteaptă în faţa secţiilor să poată vota.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *