Iohannis: Vă încurajez să mergeţi la vot în număr cât mai mare

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că mai sunt doar câteva zile până la ”un moment definitoriu pentru modul în care vor evolua în următorii patru ani localităţile”. ”Mergem la urne pentru a decide cui încredinţăm administrarea”, afirmat Iohannis, precizând că este alegerea fiecăruia dintre noi. Şeful statului a făcut un îndemn pentru participarea la vot.

”Au mai rămas doar câteva zile până la un moment definitoriu pentru modul în are vor evolua în următorii patru ani localităţile. Mergem la urne pentru a decide cui încredinţăm administrarea. Stă în mâinile noastre să alegerm”, a afirmat Klaus Iohannis, precizând că de fiecare în parte depinde dacă vor fi sau nu făcute investiţii în localităţi.

Şeful statului a făcut referire la faptul că alegerile locale au fost amânate din cauza pandemiei, iar acum suntem mai pregătiţi decât în iunie pentru a organiza scrutinul în condiţii de siguranţă.

”Mă refer la dezinfectarea riguroasă a secţiilor de vot, la crearea unor circuite separate de intrare şi ieşire, la dezinfectarea mâinilor înainte şi după excercitarea votului. Dacă toată lumea va păstra regulile de bază care se rezumă la purtarea corectă a măştii, dezinfectarea mâinilor şi păstrarea distanţei, atunci riscul de infectare în secţii e redus la minimum”, a afirmat şeful statului.

”Votul este cel mai important instrument”, a afirmat Iohannis, care a făcut un îndemn pentru participarea la vot.

Mă bucur să constat că în ciuda condiţiilor mai dificile, campania electorală a fost totuşi una activă. Am remarcat multe eforturi ale candidaţilor bune. Am văzut şi cum unii competitori recurg la obişnuitele lor tactici retrograde. Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi minţiţi, în timp ce bugetele locale sunt risipite, iar comunităţile stagnează în subdezvoltare. Aceiaşi politicieni se folosesc de majoritatea pe care o mai au încă în Parlament pentru a promova tot felul de legi populiste şi electoraliste, stiind bine că nu pot fi puse în aplicare. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită şi să condamne generaţii întregi să plătească aceste costuri imense. Acest mod cinic de a face politică este de domeniul trecutului, iar votul e important pentru a impune o direcţie nouă, pozitivă. Avem multe comunităţi locale de succes, după cum avem şi exemple unde administraţiile locale au eşuat lamentabil în a garanta cetăţenilor accesul la utilităţile de bază”, a mai declarat Klaus Iohannis.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *