Lecția de viață Dan Răican. Să știi când să NU mergi până la capăt
”Voi/vom merge până la capăt!”. Scoase din toate contextele, vorbele acestea sunt asociate tradițional cu băieții excepțional de îndărătnici și de tari la stomac. Când anunți că ”mergi până la capăt” arăți celor care te ascultă cât ești de încrâncenat să consumi toate resursele, mijloacele și forța pentru ca ”la capăt” să obții chestiunea după care îți crapă buza. Mersul ăsta până la capăt este de regulă replica eroilor pozitivi din filme care se luptă cu mizeriile vaste ale unor cohorte de ticăloși, numai pentru a livra la final ”happy-end”-ul cerut de spectator.
Să mergi însă până la capăt poate fi glorios atâta timp cât scopul tău e moral și nobil. Și încă cu atât mai mult cu cât izbânda nu te pricopsește doar pe tine, ci, dimpotrivă, disipă un bine general subordonat valorilor cu adevărat importante ale umanității: dreptate, adevăr, cinste, omenie, libertate, viață. Altfel e catastrofă. Și Ceaușescu a mers până la capăt. Regretabil! Capătul lui a fost glonțul, iar pentru noi sub el, traiul nemernic al unor mujici suverani.
Dar dincolo de urmările tragice ale mersului prostesc până la capăt în istorie, sunt situații zilnice în care ne lovim de acest determinism promovat greșit. Fumăm, ne îndopăm, bem, ne drogăm, lovim până la capăt, distrugând viețile noastre, ale familiilor noastre și ale altor oameni. E plină lumea de ratări umane, amorsate de această îndărătnicie de a merge până la capăt pe un drum evident greșit.
Un capitol de nișă, dar nu mai puțin grav, al mersului până la capăt este încăpățânarea unor șoferi de a nu renunța la condus, deși vârsta sau starea sănătății lor îi trage mereu de mânecă să renunțe. Viteza ”de avarie”, șovăiala la schimbarea direcției de deplasare, încordarea cu care stau la volan îi face ușor de recunoscut în trafic pe șoferii care riscă viața lor și a celorlalți în mersul lor până la capăt de drum, transformat de prea multe ori în ultimul drum. E mai puțin de o lună de când patru oameni au pierit într-un accident cumplit, după ce un conducător auto s-a încadrat greșit intrând pe contrasens pe autostrada Deva-Orăștie. Poliția informează că omul de la volan avea 70 de ani.
De aceea cred că gestul recent al hunedoreanului Dan Răican, petrecut oarecum neobservat, merită readus în atenție. Dan Răican suferă de o boală gravă, iar la primul semn că abilitățile sale de șofer pun în pericol siguranța sa și a celor din jur, a renunțat de bună voie la permisul de conducător auto.
Puterea hunedoreanului de a face un pas înapoi renunțând la o facilitate importantă pentru el (posibilitatea de se deplasa conducând propria mașină) dovedește o forță morală mai mare decât o mie de ”mersuri până la capăt” prostești care finalmente nu fac decât să distrugă vieți.
Dan Răican ne-a dat tuturor o lecție. Adevărata putere a cuiva nu stă în capacitatea de a merge până la capăt împotriva potențialului de pericol copleșitor, al bunului simț sau logicii elementare a adevărului și dreptății. Adevărata putere stă în forța de a renunța atunci când capătul e distrugerea, depravarea, sau moartea.
O lecție care dacă ar fi învățată astăzi în România am putea trăi Centenarul cu adevărat uniți.
Adrian SĂLĂGEAN
