Camera Deputaţilor a adoptat modificările la Codul penal

Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Legea a fost adoptată cu 167 de voturi ”pentru”, 97 de voturi “împotrivă” şi 19 abţineri, în condiţiile în care erau necesare minimum 165 de voturi favorabile.

Şedinţa de vot final a fost condusă de Florin Iordache, iar în momentul în care a anunţat rezultatul votului, deputaţii PSD şi ALDE au aplaudat.

“Quod erat demonstrandum. Uitaţi-vă aici şi veţi vedea că adevăratul program de guvernare al PSD acesta a fost – Codul penal, legea care scapă basma curată liderul suprem al partidului de guvernare şi un set de acoliţi politici. Dezincriminarea abuzului făcută de către dvs astăzi reprezintă un atac la statul de drept, la profilul european al României, reprezintă un atac direct la Constituţia României. Toate asigurările pe care le-aţi dat românilor în campania electorală, partenerilor internaţionali nu au fost decât gesturi de a simula buna credinţă şi comportamentul european. Astăzi, aţi dat dovadă încă o dată că adevăratul comportament care vă caracterizează este acela al unei grupări cu comportament infracţional”, a spus Raluca Turcan de la tribună după vot.
”De astăzi, România nu mai este stat de drept, este stat de Dragnea. Astăzi, dvs. aţi votat ca un om care a furat banii copiilor sărmani şi i-a dat partidului să fie premiat. Dvs. aţi considerat că nu e infracţiune, ci este o faptă pe care v-o asumaţi şi cu care vă mândriţi. De astăzi, infractorii vor putea să păstreze acasă armele chiar şi după expirarea permisului. Dar vine şi o zi de mâine, doamnelor şi domnilor care aţi votat acest Cod penal al ruşinii, această lege pentru fărădelege. eu am încrederea că acest Cod penal nu va intra în vigoare. Mai avem încă pârghii pe care le vom folosi în zilele următoare – CCR, preşedintele, chiar tribunalul. Vom strânge semnături pentru fără penali, vom continua această luptă şi până la urmă România va câştiga, pentru că România este mai mult decât o gaşcă de penali. Vom câştiga, pentru că suntem de partea corectă a istoriei”, a spus şi liderul USR Dan Barna.
Un deputat PMP a votat pentru adoptarea Codului penal, iar liderul partidului a anunţat imediat că acesta va fi exclus din formaţiune.
“Vreau să anunţ oficial, aici, în plenul Parlamentului, că un coleg de-al nostru care a votat pentru Codul penal propus de PSD-ALDE este exclus din partidul nostru – domnul Mocanu (Adrian – n.r.)”, a spus Eugen Tomac.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *