Legea prin care, în baza unor criterii, este extins certificatul de grad de handicap grav până la 18 ani pentru copiii cu dizabilităţi, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care completează un articol din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, transmite Administraţia Prezidenţială. Astfel copiii cu dizabilităţi vor beneficia, prin propunerea legislativă, de extinderea certificatului de încadrare în grad de handicap grav până la împlinirea vârstei de 18 ani, pe baza unor criterii bio-psiho-sociale specifice, dacă le-au fost anterior eliberate, consecutiv, două astfel de certificate cu valabilitatea de doi ani.

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 861 din Legea nr.448/2006, în sensul extinderii termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru copiii cu handicap a căror afecţiune se încadrează în patologia bolilor degenerative, pentru cei cărora le lipseşte un membru în urma amputaţiei şi pentru cei cu tulburări din spectrul autismului, certificate de medicul de specialitate.

„Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţia în care copilului cu dizabilităţi îi sunt eliberate, consecutiv, două certificate de încadrare în grad de handicap grav, fiecare având termenul de valabilitate de 2 ani, ulterior, Comisia pentru protecţia copilului eliberează un certificat valabil până la vârsta de 18 ani, pe baza unor criterii bio-psiho-sociale specifice, elaborate de Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale”, conform propunerii legislative adoptate joi de către deputaţi.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii sunt aprobat, prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii, criteriile bio-psiho-sociale.

Pe 3 iunie 2020, Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, iar pe 3 iunie a.c. a fost adoptat decizional de Camera Deputaţilor.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *