Like-urile nu aduc voturi. Nu la Lupeni

 

Apar candidații ca ciupercile după ploaie la Lupeni. E plin de ei. Oameni care ”vor să salveze orașul de familia Resmeriță”. Și mai apare alt candidat, din partea unui partid puternic. Care-i îndeamnă pe toți ceilalți să-l susțină, fiindcă e un singur tur și voturile oamenilor se vor împărți pe fiecare în parte, în vreme ce Lupeniul va cădea din nou în mâinile familiei ce a condus orașul vreme de 17 ani.

Și a început scandalul. Mai ceva ca la Eurovisionul de fiecare an. ”Cum, eu să renunț? Care sunt mare, tare și am sute de likeuri la poze pe facebook? Căruia lumea îi scrie ”nu te lăsa, luptă, continuă”? Să mă urmeze ceilalți pe mine, eu sunt cel mai tare!”, își spun ceilalți, supărați că cineva a îndrăznit să le spună că are mai multe șanse decât ei.

Niciodată miile de likeuri de pe rețelele de socializare nu au salvat vieți. Likeurile nu plătesc facturi, nu repară străzi și nu fac fapte bune. Likeurile nu alină și nici nu știu care-s, cu adevărat, problemele oamenilor. După cum nici în voturile de mai târziu nu se vor regăsi.

Da, sunt oameni care comentează. Care te încurajează. Să te lupți cu sistemul. Să te iei cu răii de gât. Să îi tăvălești în mocirla online, să ”îi dai la ziare, mama lor de hoți!”. Dar când e vorba de faptă, toți vitejii din spatele calculatoarelor se ascund ca potârnichile. Dacă ar fi atât de curajoși și-n viața de zi cu zi, parcă altfel ar arăta viața noastră, nu-i așa?

Și ei, cei care își numără like-urile, inimioarele și, mai nou, florile mov, au senzața că de aceeași apreciere au parte și în viața din spatele monitoarelor. Nu. Nu este. Nu există. Dincolo ești singur. Ești fericit dacă ai câțiva prieteni și o mână de oameni care ar fi în stare să te sprijine la nevoie. Atât. În rest, lupta e individuală.  Ceilalți așteaptă pe margine, asistând la luptă, sperând într-un rezultat care i-ar face să se gudure pe lângă tine mai târziu.

În Lupeni tot Resmeriță va câștiga. Nu contează că prenumele lui este Cornel, Cristian sau Lucian. Lumea cu ei votează. Iar cei care ar putea aduce diferența, care ar putea vota schimbarea, n-or să iasă nici de această dată. Sunt dezgustați de orgoliile și visele de mărire ale unora care nu pricep că, dacă nici de această dată nu ești unit, Lupeniul tot sub domnie resmerițiană se va afla.

Anamaria NEDELCOFF

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *