Lucian Heiuș: ”PSD-ul condamnă întreaga țară și județul Hunedoara la subdezvoltare”

 Scrisoare deschisă adresată domnului Deputat Laurențiu Nistor, Președinte PSD Hunedoara

În data de 8 Decembrie 2017, la Călan, a avut loc Adunarea Generală și Consiliul Director al filialei județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România.

La această ședință am participat ca și invitați, atât dumneavoastră cât și eu, în calitate de parlamentari ai județului Hunedoara. De asemenea, au participat domnul prefect al județului Hunedoara, Kiszely Fabius și domnul președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Bobora Mircea.

De față cu toți primarii participanți, m-ați contrazis și ați dat asigurări că guvernul PSD-ALDE nu va diminua veniturile primăriilor cu 50% din excedentul bugetar înregistrat la finele anului 2016.

Ori ați mințit ori nu pricepeți  nimic din mecanismul bugetar, pentru că prin proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2018, s-a confirmat ce am spus eu, conform anexei 8, sumele defalcate din TVA ale Unităților Administrativ-Teritoriale, se diminuează cu 50% din valoarea excedentului bugetar înregistrat la finele anului 2016, primăriile pierzând astfel în anul 2018, sume importante de bani.

De asemenea, cotele defalcate din impozitul pe venit de natură salarială, este stabilit pentru municipii, orașe și comune la un procent de 43% (art.6, alin.1, lit.b), iar pentru municipiul București la 55% (art.6, alin.2, lit.a).

Prin această diferențiere PSD-ul își bate joc de toți primarii din România.

Vreau să vă întreb de ce Bucureștiul este favorizat față de Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Deva, Lupeni, Orăștie, Băița, Șoimuș sau orice altă localitate din această țară?

Doar pentru ca doamna Firea Gabriela să aibă mai mulți bani de cheltuit?

PSD-ul condamnă întreaga țară și județul Hunedoara, implicit, la subdezvoltare.

Dacă sunteți un român și un hunedorean adevărat, votați amendamentele depuse de către PNL, prin care propunem o cotă de 58% din impozitul pe venit de natură salarială pentru toate Unitățile Administrativ-Teritoriale, indiferent de cine este primar si eliminarea prevederii prin care se diminuează bugetele locale cu 50% din excedentul înregistrat la finele anului 2016, asigurând astfel banii necesari dezvoltării durabile a tuturor localităților, nu doar a municipiului București.

Deputat Heiuș Lucian,

Președinte PNL Hunedoara

2 comentarii la „Lucian Heiuș: ”PSD-ul condamnă întreaga țară și județul Hunedoara la subdezvoltare”

  • 13 decembrie 2017 la 14:39
    Permalink

    De ce nu comenteaza cat au primit prin bugetul lui Ciolos ? Asta inseamna sa fi mafiot ! 🙂 🙂

    Răspunde
  • 14 decembrie 2017 la 9:38
    Permalink

    @Ealocin: De unde știi? De la „Sinteza zilei”? 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *