Lucian Marian, vânătorul de frumusețe, la 10 ani de la lansarea proiectului online „Când spun Hunedoara, spun Acasă”

Acum 10 ani a deschis pagina de socializare „Când spun Hunedoara, spun Acasă” şi a făcut senzaţie pe Internet. Născut şi crescut în Hunedoara, Lucian Marian şi-a propus să le arate hunedorenilor cât de frumos este oraşul lor şi să-i facă să se (re)îndrăgostească. Complet dezinteresat, hunedoreanul care, acum 10 ani, abia ieşise de pe băncile facultăţii, trăieşte și astăzi cu nostalgia Hunedoarei de altădată şi încă mai vrea să promoveze în mediul online ce are urbea mai bun şi mai frumos. Nu a văzut nici șomajul, nici sărăcia, ci a urmărit mereu numai ceea ce a fost, este şi va fi valoros: peisaje, clădiri, oameni… De aceea “și-a pierdut nopțile” pe coclauri, stând cu orele la temperaturi negative sau înfruntând haitele de câini, ori turmele de porci mistreți, făcând fotografii din cele mai neaşteptate unghiuri, doar ca să ne arate nouă, locuitorilor oraşului, cât e de frumoasă Hunedoara şi ce istorie magnifică poartă în spate.

A studiat ingineria în procesarea materialelor la Facultatea de Inginerie Hunedoara și este, deci, un amator împătimit de fotografie. Alţi hunedoreni de vârsta lui au plecat demult din acest “oraş mort”, “capăt de linie”. Lucian a rămas. Spune că oraşul întreg ar putea trăi din turism, aşa că el s-a hotărât să le arate oamenilor unghiuri şi perspective pe care puţini dintre noi le-am văzut vreodată. A făcut mii de fotografii cu cel mai mare monument medieval din sud-estul Europei, din cele mai neobişnuite unghiuri, ba a avut chiar şi-o expoziţie de fotografie în castelul lui Iancu de Hunedoara şi Matei Corvin şi, când s-a săturat de alergat singur în jurul lui, şi-a chemat şi prietenii. Spune că suntem singurii din ţară care avem un monument atât de mare şi de impunător cum este Castelul Corvinilor şi ar trebui să ne declarăm fericiţi şi să-l exploatăm turistic aşa cum se cuvine. Aşa cum turiştii ajunşi la mare se trezesc special ca să “prindă” răsăritul şi să-l imortalizeze pentru totdeauna în fotografii, Lucian, uneori singur, alteori însoțit de prietenii lui, s-a dus cu noaptea-n cap, ca să vadă discul uriaş al soarelui răsărind din stânga Castelului, roşu aprins, o stea stranie traversând orizontul când oraşul încă doarme, amintindu-le fotografilor de fonta turnată odinioară în “oalele” imense ale colosului care a fost, în istoria recentă a orașului, Combinatul Siderurgic de la Hunedoara.

De multe ori i-au înghețat mâinile pe aparatură, dar lui nu i-a păsat, convins că orice colţişor poate fi pus în valoare. Și, aşa cum albinele adună doar nectarul din flori, tânărul a adunat în tolba sa electronică, de-a lungul anilor, mii de imagini inedite din oraşul cu care a început să se identifice. “Am fost odată pe lângă fosta mocăniţă şi era un domn acolo, care nu ştia ce fac cu «paru»-n mână. Care «par» era, de fapt,  trepiedul… Bietul om crezuse că am venit la furat de fier vechi, la ţevi. Altădată, mi s-a întâmplat să mă întâlnesc cu o doamnă de vreo 50-60 de ani, la Castel. Nu o cunoşteam şi, când m-a văzut, a deschis braţele, s-a postat în faţa mea şi mi-a zis: «STOP! Lucian Marian, te iubesc! Tu m-ai făcut să mă reîndrăgostesc de oraşul ăsta, tu m-ai făcut să văd partea lui cea mai luminoasă şi mai frumoasă şi pentru asta îţi mulţumesc!». Astăzi, de Ziua Unirii Principatelor, hunedoreanul îndrăgostit de orașul natal, acordă în exclusivitate un interviu pentru cititorii cotidianului REPLICA:

Jurnalist, ADA BERARU: Câți ani au trecut, Lucian, de când ți-a venit ideea de a crea una dintre cele mai iubite pagini de promovare a Hunedoarei și cum a apărut această idee?

Fondatorul „Când spun Hunedoara, spun Acasă”, LUCIAN MARIAN: Ideea paginii, ideea proiectului “Când spun Hunedoara, spun Acasă.” a venit în urmă cu 10 ani între zidurile Castelului Corvinilor, în luna februarie a anului 2012 punând-o în aplicare cu dorința de a îmi promova locurile natale. Titlul proiectului a venit din adâncul inimii mele, pentru că pentru mine Hunedoara și Acasă sunt sinonime. M-am îndrăgostit de acest oraș de mic copil și mi-am dorit enorm să arăt Hunedoara prin ochii mei așa cum o văd eu, realizând fotografii pe care hunedorenii și nu doar ei, le apreciază și le distribuie, ducând imaginea frumoasă a Hunedoarei mai departe, pentru acest lucru doresc să le mulțumesc. Când iubești un suflet, un oraș, o țară, îi arăți partea frumoasă, așa simt și așa văd eu dragostea. Mă bucur că a ajuns să fie unul din cele mai iubite proiecte de promovare a Hunedoarei.

Cum a apărut ideea plimbărilor duminicale în Parcul Dendrologic de la Simeria?

Plimbările duminicale în parcul dendrologic din Simeria au fost și rămân speciale. În urmă cu câțiva ani, în februarie 2013, am auzit că o familie minunată din Simeria, familia Manoilescu, invită oamenii la o plimbare în parcul dendrologic, o plimbare duminicală relaxantă înainte de o nouă săptămână de lucru, invitația fiind simplă, realizată printr-un anunț pe rețeaua de socializare facebook. Auzind despre acest lucru, m-am alăturat micului grup, mi-am dat seama imediat că este o idee excelentă de promovare a parcului, iar după o săptămână am procedat la fel, chemând oamenii în parc, așteptând hunedorenii pe peronul gării din Hunedoara, după care ne alăturam toți grupului din Simeria. Apoi, în fiecare duminică ni se alăturau oameni din toate zonele județului și chiar din alte părți ale țării. La un moment dat grupul a crescut atât de mult, încât orice ecologizare, orice reparații făcute, orice eveniment în parc era un succes, de atunci oamenii ne numeau voluntarii iubitori ai parcului dendrologic din Simeria și așa am și rămas.

Care sunt cele mai frumoase locuri de văzut din Hunedoara? Care sunt cele mai frumoase locuri de văzut din Parcul Dendrologic?

Dacă aș vorbi despre toate locurile frumoase din județ, nu cred că mi-ar ajunge timpul, fiind foarte multe, însă revenind la municipiul Hunedoara, aș menționa terasamentul mocăniței. În speranța că acest terasament va fi din nou parcurs de mocăniță, formăm un grup de două ori pe an, mai precis primăvara și toamna, când culorile naturii sunt fantastice, ne echipăm corespunzător de drumeție și mergem pe jos până la furnalul de la Govăjdia, un alt obiectiv turistic care merită studiat cu atenție, fiind unul din cele mai vechi furnale din Europa. Ar mai fi strada Revoluției pe care o menționez mereu oriunde, fiind strada mea preferată în timpul primăverii când piersicii înfloresc. I-aș spune tunelul dragostei datorită celor care se țin de mână făcându-și fotografii unul altuia. Piersicii salută trecătorii îndrăgostiți, bucurându-i cu parfumul florilor în drumul lor spre Castelul Corvinilor.

Din ce unghi e Hunedoara cea mai frumoasă?

„De la cariera Chizid în mod special. La ora 5 dimineaţa dintr-acolo bat tot felul de zgomote. Aşa cum se întâmpla acum mulţi ani, parcă simţi că oraşul ăsta «amorţit» e de fapt la fel de viu ca oricând în trecut şi nu doar că trăieşte, ba chiar pulsează de viaţă. Eu m-am născut în ‘88, n-am prins mai nimic, doar că am văzut foarte multe fotografii vechi, am filme cu ce a fost… Era normal, era un oraş în creştere. În realitate, nu ne putem compara cu ce a fost… Ştiu din poveşti că un cartier era gata într-o singură vară… Cred că tuturor le pare rău că a căzut combinatul, chiar dacă noi, cei mici, nu am prins vremurile acelea şi n-am trăit expansiunea Hunedoarei.

Parcul Dendrologic din Simeria rezervă multe surprize, după părerea mea acolo totul este frumos, nu există un loc anume cel mai frumos. Până și ploile sunt deosebite, iar după ele, când apar razele soarelui printre crengile arborilor, simți cum corpul tău se încarcă pozitiv, dorind să mai petreacă încă vreo câteva zile acolo în liniște. În ultimul timp i-am promovat și partea mai puțin văzută întâlnindu-mă pe cărările parcului cu animalele sălbatice care locuiesc în el, ori care îl traversează: căprioare, vulpi, jderi, nevăstuici, bufnițe, broaște țestoase, șoricei, iepuri, rațe, etc.

Tu ești un îndrăgostit de Castelul Corvinilor. Ce le-ai recomanda turiștilor care ajung în județul Hunedoara?

Le-aș recomanda să rămână mai mult în acest județ, ori să revină de câte ori au ocazia, pentru că mereu există ceva de vizitat și mereu pot afla câte ceva despre istoria acestor meleaguri. Simt că mulți turiști vin în grabă, se mulțumesc cu câteva fotografii, apoi pleacă la fel de grăbiți spre alte zone. Aici trebuie să rămâi, să citești bine, să studiezi, apoi să te îndrepți spre alte zări. Bineînțeles că mă refer la turiștii interesați, cei care ar putea rămâne, nu la cei care se întorc la lucru, concediul lor fiind scurt. Și, ar mai fi și schimbul de experiență, un lucru foarte important pentru o educație mai bună, apoi ordinea și disciplina.

Care au fost provocările în gestionarea paginii, dar și a grupului care poartă același nume, “Când spun Hunedoara, spun Acasă”?

Provocarea cea mai mare a fost aceea de a-i face pe oameni să îmi înțeleagă proiectul, să știe că este unul voluntar care mă are doar pe mine în spate, fără nici un fel de interes ascuns, ci doar acela de promovare a locurilor iubite. În timp oamenii au înțeles că nu e vorba de reclame, nu e vorba de politică și că fiecare postare de-a lor este verificată înainte de aprobare. În urmă cu doi ani grupul atingea 11000 de membri, însă din cauza unui mic virus strecurat pe acest site, am fost nevoit să fac câteva modificări de siguranță. Chiar dacă vorbesc despre un grup online, mereu l-am tratat cu seriozitate, cu respect si pasiune, orientându-mi atenția spre calitate și nu spre cantitate. În acest moment grupul este public, mereu civilizat și din nou în creștere, fiind fratele mai mic al paginii. Unii aleg să rămână, alții să iasă, e alegerea fiecăruia.

Familia ta, toată familia ta, s-a mutat peste hotare. Nu te-a tentat niciodată să pleci și tu? Nu te-au chemat ai tăi? Care e motivul pentru care te regăsim în Hunedoara?

Așa este, s-a mutat peste hotare, în urmă cu mult timp. Părinții mei sunt și ei de ceva vreme plecați din țară, au mers în vizită și au prelungit-o acolo, transformându-se într-o vacanță liniștită și frumoasă. Au muncit din greu o viață și mă bucură gândul că sunt aproape de surorile, cumnații și nepoțeii mei, pe care îi iubesc enorm. Îmi iubesc familia și mă emoționează fiecare gând care mă duce către familie, dar mă bucur că de fiecare dată când prindem o ocazie, ne revedem și ne petrecem timpul împreună. Avem o legătură strânsă, nu există zi în care să nu mă cheme alături de ei și sunt conștient că în orice clipă aș putea pleca din Hunedoara, însă sunt mai multe motive pentru care nu am plecat, unul din ele este faptul că mi-am găsit rostul aici, iar pe lângă dragostea pe care o port acestui oraș, îmi place ceea ce fac și la locul meu de muncă. Și pentru că am discutat despre familie, cu această ocazie îi mulțumesc iubitei mele, Andrada, și familiei mele, pentru că îmi sunt alături mereu și mă susțin în tot ceea ce fac.

Pentru cei care nu te cunosc, ce profesie faci și în ce constă munca ta?

Am studiat ingineria în procesarea materialelor la facultatea de inginerie din Hunedoara, iar la scurt timp după absolvirea facultății m-am orientat spre industria automotive angajându-mă la o companie germană privată din municipiul Hunedoara. Munca mea constă în formarea tinerilor practicanți care aleg sistemul de învățământ profesional dual după modelul german.

Ai fost implicat, de-a lungul anilor, și în organizarea unor evenimente caritabile. Cum a apărut ideea asta și ce planuri de viitor ai, în această direcție?

Nu există o idee anume, sunt câteva momente trăite pe loc prin care am luat o atitudine firească, să ajut. La fel, nu există nici un plan. În momentul în care simt că pot să fac mai mult, să ajut cumva, în orice fel, o fac fără să aștept recunoaștere. Mă simt fericit și împlinit dacă am putut să contribui la ceva pozitiv în viața unui om, indiferent dacă îl cunosc sau nu. Zâmbesc și plec mai departe. Sunt implicat mereu, dar acolo unde nu e nevoie de public să sprijine acel eveniment, prefer să mă implic în liniște.

Care sunt proiectele tale pe termen scurt, mediu și lung?

Cred că cel mai mare proiect al meu la care trebuie să lucrez fără oprire e acela de a rămâne sănătos psihic și fizic. Sunt la curent cu ceea ce este în jurul meu, mă informez atât cât trebuie să știu, dar încerc să-mi petrec timpul departe de știrile negative, insistente de multe ori. Ultimii doi ani au adus gălăgie în întreaga lume, de aceea le-aș recomanda oamenilor să facă sport, să iasă din casă atât cât le permite timpul, să se hidrateze, să mănânce cât se poate de sănătos și să citească cărți, pagină cu pagină.

 

Care sunt lucrurile care te întristează?

Mă întristează oamenii indiferenți care deși au posibilitatea de a învăța și de a urca mai mult în viață, preferă să dea cu piciorul, alegând exemple negative, exemple care fac țara aceasta frumoasă de râs, apoi cei care distrug, cei care nu apreciază lucrurile bune. Mă întristează oamenii care-și bat joc de oameni, de animale și de natură.

Dar cele care îți aduc cea mai mare bucurie?

Bucuriile mele vin din lucruri mărunte. Mă bucură și un zâmbet care vine către mine fără vreun motiv anume. Mă bucură oamenii de la care am ce învăța, oamenii care mă forțează și mă ajută să-mi depășesc limitele, oamenii care nu judecă după o primă vedere. Mă bucură oamenii buni și tot ce a lăsat Dumnezeu pe acest pământ.

Dacă e să te uiți în urmă cu sinceritate, care e momentul cel mai greu prin care ți-a fost dat să treci până acum?

N-am să le reamintesc, dar au fost mai multe. Important este că am trecut peste, iar dacă am trecut peste înseamnă că poate nu au fost chiar așa de grele. M-au călit, m-au pregătit pentru viață. Cele mai grele momente sunt acelea pe care nu le putem controla, acelea când avem probleme grave de sănătate, acelea când oamenii dragi din viața noastră se sting. Restului, trebuie să îi facem față mereu, să rămânem calmi, să nu luăm decizii pripite și să încercăm să găsim o rezolvare.

Cum te vezi peste 30 de ani, Lucian?

Peste 30 de ani sper să rămân la fel de activ, însă mai înțelegător și înțelept. Important este să nu pierd dragostea, sănătatea și timpul. În încheierea acestui interviu aș dori să-ți mulțumesc și publicației REPLICA. Mulțumesc pentru interesul de a-mi lua interviurile, aici aducându-l în discuție și pe cel din luna iunie 2013, atunci când, și datorită cotidianului REPLICA, hunedorenii au aflat despre acest proiect “Când spun Hunedoara, spun Acasă.” Mulțumesc pentru toată susținerea acordată și sper să ne revedem cu bine!

Ada BERARU

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.