Mărginean crede că „Mafia Gunoaielor” îl vrea linşat, ca pe-un şobolan

„Mi se transmit avertismente, citez; transmite-i şefului tău – adică mie – că va ajunge acolo unde ajung şobolanii. Unde ajung şobolanii? În puşcărie, în mormânt? Dom’le, numai mafia face aşa ceva!”, a răbufnit Petru Mărginean.

Fostul primar acuză auditorii Camerei de Conturi Hunedoara că i-au compromis dreptul la apărare, având comandă de la Bucureşti. Mărginean susţine că este victima unui sistem mafiot care şi-a propus să-l linşeze politic şi fizic, iar miza ar fi afacerea cu gunoaie prin care se sifonează mari sume de bani din buzunarele devenilor.

 Fără drept la apărare

Petru Mărginean a prezentat probe din care reiese că auditorii nu au avut intenţia reală de a afla punctul său de vedere, ci doar să se acopere, formal, de hârtii. Fostului primar i s-a cerut să-şi precizeze poziţia de îndată – deşi nu era de faţă, iar actul de comunicare a fost pus la poştă după expirarea termenului în care era obligat să ofere explicaţii. (Spre exemplu: o notă de control a fost întocmită în 18 iulie, Mărginean a primit termen să dea cu subsemnatul până în 18 iulie, ora 15:00 – deşi nu era de faţă, în Primărie, iar plicul cu interogatoriul a fost pus de auditor la poştă în data de 19 iulie, la o zi după expirarea termenului limită fixat de auditor, şi a ajuns la destinatar în 20 iulie.) Fostul primar a prezentat trei astfel de situaţii, adică nu a fost o scăpare, motiv pentru care e convins că e vorba de un linşaj.

 Replica vicepreşedintelui Curţii de Conturi

Petru Mărginean e de părere că în spatele actului de control care l-a privat de apărare ar sta Cosmin Nicula, vicepreşedintele Curţii de Conturi Bucureşti, un fost demnitar PSD la judeţului Hunedoara. Mărginean susţine că un oficial al Primăriei ar fi spus că actul de control „e cu ţintă de la Nicula care vrea să-i facă dosare lui Mărginean”.

„Personal nu cred că e departe de aceste acuzaţii şi domnul primar interimar Moş Ovidiu”, a adăugat fostul primar.

Moş a refuzat categoric să comenteze subiectul, mulţumindu-se să spună că „N-o să intre în polemici pentru astfel de prostii”.

Cosmin Nicula, în schimb, a explicat cam cum e organizată munca la Curtea de Conturi a României.

„Responsabilitatea actelor de control revine în totalitate auditorilor care au participat efectiv la acel control, în condiţiile în care fiecare auditor este inamovibil şi independent în desfăşurarea activităţii. (La fel ca judecătorii, ca să fie pe înţelesul tuturor, n.red.) Absolut nimeni, nici măcar preşedintele Curţii de Conturi nu se poate amesteca peste un act oficial al celor care-l fac. Dacă un conducător de entitate nu este mulţumit de calitatea actului de control, se poate adresa printr-o contestaţie structurii centrale, iar structura centrală va delibera în acest sens. Până acum n-am primit nicio contestaţie de la Primăria Deva”, a explicat Nicula.

Declaraţii dure, fără precedent

Dacă războiul declaraţiilor s-ar fi oprit aici, eram într-o situaţie întemeiată de dezbatere publică în care un cetăţean se consideră abuzat de o autoritate de control a statului. Petru Mărginean a continuat, însă, cu o serie de acuzaţii foarte tari, pe care nu le-a probat – deocamdată, spune domnia sa, afirmaţii speculative ce nu pot fi ignorate şi ar trebui să ajungă pe masa unui procuror.

Petru Mărginean vorbeşte de un sistem mafiot care a încălecat oraşul. „Nu m-am gândit, în 2012, când am ajuns la Primărie, că am zgândărit un muşuroi de furnici. Furnici roşii, dar culoarea n-are nicio importanţă. Zic „roşii” pentru că alea muşcă. S-au supărat rău fiindcă erau preocupaţi să facă bani mulţi din gunoaie. Când comunitatea deveană plăteşte peste şapte miliarde de lei pentru curăţenie, aş vrea să fie oraşul curat. Chiar foarte curat. Realizez că deranjez foarte tare şi furnicile iubitoare de gunoaie, de putere şi de bani sunt foarte multe. Am ajuns să mă lupt cu gunoaiele şi la propriu şi la figurat. Am depus acest memoriu (în 2016, la Curtea de Conturi) conştient fiind cine este vicepreşedintele Curţii de Conturi şi de consecinţele care ar putea urma, dar nu credeam că s-ar putea ajunge până aici. Mi se transmit avertismente, citez; transmite-i şefului tău – adică mie – că va ajunge acolo unde ajung şobolanii. Unde ajung şobolanii? În puşcărie, în mormânt? Dom’le, numai mafia face aşa ceva! (…) Îmi intimidează şi familia: transmite-i viermelui, zice. Păi chiar aşa am ajuns, sunt viermele cuiva? Până când îşi vor umfla unii conturile mizând pe mizeria din oraş şi speculând dorinţa noastră a tuturor de a scăpa de gunoaie?”, a răbufnit Petru Mărginean, care promite să revină cu nume şi date concrete în privinţa celor care ar face parte din „Mafia Gunoaielor”.

În legătură cu această parte a discursului public lansat de Mărginean, Cosmin Nicula crede că sunt speculaţii iresponsabile.

„În ceea ce priveşte apelativele pe care domnul Mărginean le foloseşte – nu vreau să fac comentarii, ca să nu cobor nivelul discuţiei chiar atât de jos. N-am niciun război cu vreo persoană publică sau nepublică din judeţul Hunedoara. Chiar nu mă interesează activitatea nimănui din judeţul Hunedoara şi nu vreau să comentez astfel de speculaţii care sunt făcute – în opinia mea – în mod iresponsabil”, a declarat Nicula.

Marcel BOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *