Mass Global Energy Rom a prezentat premierului planul de investiţii pentru Termocentrala de la Mintia

Reprezentanții Mass Global Energy Rom, compania care a achiziționat anul trecut termocentrala de la Mintia, au anunțat luni un plan de investiții de peste un miliard de euro în transformarea acestei termocentrale în următorii 3 ani.

Într-o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria, „a fost prezentat planul de investiții în valoare de peste un miliard de euro, care va transforma termocentrala în cea mai mare și eficientă capacitate de producție a energiei electrice pe gaz din Uniunea Europeană.”

„În acest sens, vor fi utilizate cele mai moderne tehnologii, care vor permite, în acord cu taxonomia europeană, producerea a cel puțin 1500 MW. Prima etapă a investiției va fi finalizată într-un termen de 24 de luni, urmând ca proiectul să ajungă la maturitate deplină în 36 de luni”, se arată în comunicatul Guvernului.

Componentele centralei vor fi pregătite pentru trecerea către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen.

„Gazele de la Marea Neagră, care pot asigura în prezent deja zece la sută din consumul anual intern, vor transforma, în următorii ani, țara noastră, într-unul dintre cei mai mari producători de gaze din UE.

Centrala de la Mintia, care va folosi gazul drept resursă de producere a curentului electric, va putea beneficia din plin de aceste resurse, astfel încât să consolidăm, pe de o parte, producția noastră de energie electrică, asigurând consumul intern, dar să o și putem exporta, ajutând Republica Moldova și partenerii noștri din Uniunea Europeană”, a declarat premierul Ciucă.

Centrala termoelectrică Mintia a fost cumpărată anul trecut cu 91 milioane de euro de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţiei publice, a anunţat, în luna august a anului trecut, administratorul judiciar al societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *