Mihaela Miroiu: Să te naşti fată este încă excesiv de periculos pe lumea noastră

Profesorul universitar Mihaela Miroiu, membră în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român, spune, după tragedia de la Caracal, că să te naşti fată este încă excesiv de periculos pe lumea noastră şi face apel la „toţi bărbaţii umani”, fiindcă ei deţin mare parte a puterii, pentru a schimba această lume de oroare în una demnă pentru femei.

„Tragedia asta inimaginabilă exprimă mult, din cale afară de mult. Aş vrea ca bărbaţii să dea atenţie acestui lucru. Mai ales bărbaţii (şi femeile) care cred că trăim într-o lume în care femeile au toate drepturile şi cu asta problema este rezolvată. Şi că orice militantism pentru exercitarea lor reală este desuet. Drepturile există pe hârtia constituţiei şi legilor. Aceste lucruri li se pot întâmpla şi băieţilor, dar incomparabil mai rar. Nu misandria domină, ci misoginismul (mai clar: dispreţul şi ura faţă de femei), uneori în forme abominabile”, scrie Mihaela Miroiu pe pagina sa de Facebook.

Ea spune că „să te naşti fată este încă excesiv de periculos pe lumea noastră”.

Mihaela Miroiu menţionează că, în cazuri extreme, fetele sunt pradă bestiilor, ele sunt cele măcelărite de ucigaşi în serie; sunt violate şi torturate; sunt sechestrate şi vândute ca sclave sexuale; sunt ucise în bătaie, în propria lor casă; sunt umilite şi schingiuite tocmai de cei pe care îi au ca soţi sau parteneri, uneori şi de taţi sau fraţi.

În cazuri mai puţin extreme, dar complet reprobabile, „ele sunt cele tratate ca bucăţi de carne vie care produc erecţii” şi, prin urmare, sunt: acostate, hărţuite (până şi la şcoală), pipăite; lor li se suflă în ureche cele mai porcoase şi mai scârboase cuvinte atunci când pur şi simplu fac imprudenţa să se afle pe stradă, în autobuz, tren, într-o simplă cafenea sau chiar la şcoală; pentru ele libertatea de mişcare aproape nu există altfel decât ca pericol endemic, iar dacă îşi permit libertatea de mişcare sunt învinuite că o practică; lor le este pusă la îndoială, ironizată, trecută în derizoriu şi tratată defăimător orice plângere despre aceste comportamente înjositoare la care sunt supuse.

„Mă voi opri aici acum, fără să continui şi cu cealaltă listă legată de accesul lor la o viaţă demnă şi realizare deplină a competenţelor profesionale, precum şi a intereselor lor politice. Ne bazăm pe toţi bărbaţii umani (deci morali), fiindcă ei deţin mare parte a puterii politice, economice, intelectuale, discursive ca să schimbăm această lume de oroare sau măcar de frică şi scârbă într-una demnă pentru fiicele, mamele, surorile, soţiile, partenerele, colegele, vecinele lor”, adaugă Mihaela Miroiu.

„Vă spun asta şi fiindcă am fost şi eu victimă a:

a. Hărţuirii sexuale şi a tentativelor de viol.

b. Trecerii în derizoriu a cărţilor, articolelor şi opiniilor mele, la fel ca în cazul multor altor femei (dispreţul originar se referă la intelectul femeilor, de fapt: nu au destulă minte, facem ce vrem cu ele)”, precizează ea.

Mihaela Miroiu menţionează în încheiere: „Pe această cale doresc să spun şi femeilor misogine că faţă de ele chiar nu mai am nici îngăduinţă nici răbdare. Mi-ar fi însă tare greu să văd că doar femeile socotesc că ceea ce am spus aici este demn de atenţie. Ar fi o dovadă în plus că nu prea avem la ce spera”.


Mihaela Miroiu este profesor universitar la SNSPA, specializată în filosofie şi studii de gen şi feminism. Este autoarea a peste 10 volume ştiinţifice şi mai multe manuale de filosofie. Miroiu a fost decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice a SNSPA şi membră a CNATDCU. Ea este membră în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român, numită de preşedintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.