Ministerul Afacerilor Externe explică procedura de testare pentru COVID -19 pentru cei care intră din Marea Britanie spre Franţa

Ministerul Afacerilor Externe din România, anunţă că testarea pentru COVID-19 pentru cei care doresc să ajungă în Franţa, dinspre Marea Britanie este gratuită şi se face în centre specializate, care au program non-stop.

”Conform informaţiilor comunicate de către autorităţile britanice cu privire la procedura de testare pentru infecţia cu COVID-19 în vederea permiterii intrării pe teritoriul francez, testarea este gratuită şi este efectuată doar în cadrul centrelor special amenajate de către guvernul britanic prin intermediul personalului din sistemul medical britanic de sănătate (NHS). De asemenea, programul de testare va fi efectuat non-stop (24h din 24, 7 zile din 7), inclusiv în perioada sărbătorilor”, transmite MAE.

De asemenea, sunt făcute şi unele precizări pentru şoferii de tir. Aceştia trebuie să rămână în camioane şi să păstreze regulile de distanţare.
”Şoferii de tir care se îndreaptă spre Portul Dover trebuie să se deplaseze la Manston (postcode CT12 5FE) într-o zonă de aşteptare, urmând a fi testaţi în centrul de acolo, iar şoferii în drum spre Eurotunnel trebuie să se deplaseze la Junction 8 de pe autostrada M20 şi să se aşeze la rândul de aşteptare pentru a fi testaţi la locaţia stabilită de autorităţile britanice. Pe durata efectuării testării în locaţiile din Manston şi Junction 8 de pe M20, şoferii de camioane trebuie să rămână tot timpul în vehicul şi să păstreze regulile de distanţare socială. Conform autorităţilor britanice, rezultatul testului pentru şoferii de camion se obţine în 40 minute. În cazul unui rezultat negativ, persoana va fi direcţionată către punctul de îmbarcare, iar în cazul în care rezultatul este pozitiv, reprezentanţi ai autorităţilor vor informa persoanele testate pozitiv cu privire la locaţia unde urmează să rămână în autoizolare timp de 10 zile, costurile cazării fiind suportate de statul britanic”, se arată în comunicatul de presă transmis de Ministerul Afacerilir Externe.
Autorităţile britanice recomandă şoferilor de camioane să nu părăsească vehiculul şi să nu încerce să se testeze la altă locaţie, decât cele indicate, pentru a evita crearea unor blocaje suplimentare.
De asemenea, autorităţile britanice recomandă şoferilor de camioane care nu au ajuns încă în comitatul Kent să nu continue călătoria până la anunţuri ulterioare privind decongestionarea zonei, întrucât persistă întârzieri şi disfuncţionalităţi majore la Portul Dover şi la Eurotunnel (detalii la https://www.gov.uk/government/news/covid-19-testing-for-hgv-drivers-using-the-port-of-dover-or-eurotunnel).
Suplimentar faţă de cele două centre de testare pentru şoferii de camion, guvernul britanic a mai pus la dispoziţie o locaţie de testare destinată persoanelor care călătoresc cu autocare sau în regim propriu.
Centre COVID-19 Drive-through si Walk In Testing Sites se află la:Ashford
Centrul COVID-19 Drive-through Testing Site – Ashford (Victoria Road Car Park) – Victoria Rd, Ashford, TN23 7HE  Maidstone
COVID-19 Drive-through Testing Site – Maidstone – Cumberland Ave, Maidstone, ME15 7JN Folkestone
COVID-19 Drive-through Testing Site – Folkestone -(the Stadium Car Park) Aldridge Rd, CT20 3EN Margate
COVID-19 Walk-through Testing Site – Margate (Dreamland Car Park) – Dreamland Car Park, Margate CT9 1X
Ministerul Afacerilor Externe mai precizează  că ”în cursul serii de ieri o echipă din cadrul Secţiei Consulare a Ambasadei României la Londra şi de voluntari a fost din nou prezentă în Folkestone şi în regiunea Dover pentru a acorda asistenţă cetăţenilor români staţionaţi în aceste zone. Astfel, reprezentanţii misiunii diplomatice au informat cetăţenii români cu privire la procedura de testare pentru infecţia cu COVID-19 organizată de autorităţile britanice şi au depus demersuri pentru facilitarea deplasării acestora către punctele de testare. De asemenea, echipa consulară a distribuit apă şi alimente şi a acordat asistenţă consulară la faţa locului pentru cetăţenii români care şi-au pierdut documentele. Astăzi, echipa Ambasadei se deplasează în Portul Dover şi în zonele adiacente”.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *