Ministrul Lucian Bode anunţă că nu vor fi deschise cluburile de pe litoral în minivacanţa de 1 Mai

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că nu vor fi deschise cluburile de pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, dar a precizat că, în funcţie de evoluţia epidemiei, Guvernul ar putea ridica gradual unele restricţii, iar într-un viitor apropiat aceste petreceri ar putea fi permise.

“În ceea ce priveşte petrecerile din cluburi, sigur că în această perioadă această activitate este restricţionată şi avem, în funcţie de indicele la mia de locuitori, ştim până la ce oră avem permisă deplasarea în noaptea de Înviere, aceste unităţi economice nu sunt deschise. Ele nu pot funcţiona. Ne dorim ca pas cu pas, în funcţie de evoluţia acestei epidemii, în funcţie de modul în care Guvernul va ridica gradual restricţiile impuse, tot gradual ne putem gândi ca într-un viitor apropiat aceste petreceri să fie permise, tot cu respectarea anumitor reguli. În acest moment nu avem o reglementare care să permită acest lucru”, a declarat Lucian Bode, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.
El a precizat că turiştii pot veni pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, dar că unităţile de cazare trebuie să fie ocupate până la maximum 70% din capacitatea lor.
“Este permisă cazarea în cele 17 staţiuni de pe litoral, sunt evidenţiate în hotărârea CNSU, cu respectarea măsurilor  de protecţie sanitară şi, foarte important, cu respectarea acelei reglementări – maxim 70% din capacitatea de cazare să fie ocupată”, a explicat ministrul de Interne.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *