Nereguli depistate în urma controalelor de polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul IPJ Hunedoara,  împreună cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Timișoara au efectuat o acțiune privind modul de exploatare, transport, depozitare și comercializare a materialelor lemnoase de către diferite persoane fizice și juridice de pe raza orașului Hațeg și a comunelor Sălașu de Sus, Pui și Baru.

Cu ocazia verificărilor, în data de 30.03.2021, poliţiştii au constatat unele nereguli referitoare la modul de exploatare și depozitare a materialului lemnos de către angajații unei societăți comerciale care desfășura activități de exploatare de masă lemnoasă. Ca urmarea neregulilor constatate, față de operatorul economic a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că în dimineața zilelor de 27 şi 28.03.2021, o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de ani, a efectuat transport de material lemnos din diferite locuri și platforme primare aferente unor partizi de masă lemnoasă legal constituite în suprafață de fond forestier național (aflat de pe Valea Streiului), în vederea comercializării, fără proveniență legală, către diferite persoane fizice.

Față de persoanele fizice în cauză și față de conducătorul auto, pentru cumpărarea, primirea și depozitarea de material lemnos fără documente legale de proveniența, a fost luată măsura sancționării contravenționale. Astfel, poliţiştii au aplicat 4 amenzi în valoare totală de 8.000 lei și au luat  măsura complementară de confiscare faptică a volumului total de 19,428 mc material lemnos, lemn rotund (lemn de foc).

De asemenea, în cauză, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind luată şi măsura indisponibilizării în vederea confiscării a autoutilitarei cu care s-a efectuat transportul ilegal.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *