Niciun caz de coronavirus, de o lună, la Petroșani

Nicio persoană confirmată pozitiv cu noul coronavirus la Petroșani. De mai bine de o lună de zile la Petroșani nu au fost înregistrate cazuri noi de infectare cu COVID-19. În momentul de față în carantină se mai află 35 de persoane iar în izolare 60. Numărul persoanelor aflate în izolare a crescut față de săptămâna trecută pentru că odată cu ieșirea din starea de urgență și intrarea în starea de alertă toate persoanele care revin în țară sunt obligate să stea 14 zile în autoizolare la domiciliu.

La Petroșani, în continuare, nu avem niciun caz de infectare cu COVID-19. În Petroșani avem în carantină 35 de persoane, iar în izolare la domiciliu avem 60 de persoane. Numărul celor care sunt izolați la domiciliu a crescut față de săptămâna trecută, dar a scăzut numărul persoanelor carantinate pentru că s-au schimbat regulile. Cetățenii care vin din țările din Europa către România nu mai intră în carantină, ci intră în izolare la domiciliu. La spital avem 5 suspecți de coronavirus printre pacienții care sunt tratați acolo”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Săptămâna trecută, la Petroșani erau în carantină 42 de persoane, iar alte 3 se aflau în izolare la domiciliu.

Reamintim faptul că la începutul lunii martie municipiul Petroșani s-a confruntat cu un focar de COVID-19. Mai multe secții ale Spitalului de Urgență au fost închise și sute de persoane au fost trimise în izolare.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *