Noi condiţii de restituire a permisului de conducere reţinut şi de dobândire a permisului românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state

Ordonanţa nr. 29/2023, adoptată de Guvern săptămâna aceasta, în şedinţa de joi şi care prevede noi condiţii de restituire a permisului de conducere reţinut, vizând şi dobândirea permisului românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state este aplicabilă începând de duminică. Actul normativ prevede că şoferii ale căror permise fuseseră reţinute după ce testele rapide din salivă indicau prezenţa substanţelor psihoactive vor putea recupera permisul dacă analizele din sânge privind prezenţa drogurilor infirmă testul iniţial. Anterior, cei aflaţi în această situaţie puteau recupera permisul numai după ce dosarul era clasat.

Ordonanţa nr. 29/2023 prin care se modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost elaborată la propunerea specialiştilor Ministerului Afacerilor Interne şi a fost adoptată în şedinţa de joi, 10 august, intrând în vigoare duminică.
„O modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 este introducerea posibilităţii restituirii permisului de conducere – reţinut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenţei unor substanţe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituţiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absenţa din organism a substanţelor psihoactive. Până acum restituirea se putea face doar  în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Actul normativ introduce de asemenea noi reguli care îi vizează pe cetăţenii care deţin permise de conducere eliberate de alte state. Astfel, deţinătorii de permise care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere se vor putea să se înscrie la examenul pentru obţinerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei şcoli de şoferi, cum prevedea legislaţia anterioară.
„În urma dobândirii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităţilor din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, cu menţiunea că a fost obţinut un nou permis de conducere în România”, se mai arată în comunicat.

OG 29/2023 instituie şi posibilitatea ca persoanele care nu au reşedinţă sau domiciliu în România să înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă ţară. Anterior adoptării acestei Ordonanţe, acest lucru era permis doar cetăţenilor care aveau reşedinţa sau domiciliul în România.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *