Noi modificări ale Codului Muncii

Dorim să atragem pe această cale din nou atenţia angajatorilor că începând cu data de şapte august a.c. au intrat în vigoare modificările aduse codului muncii.

Principalele modificări se referă la termenul de “muncă nedeclarată”, care va cuprinde următoarele situaţii :

  • primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activităţii;
  • primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;
  • primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat;
  • primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.

O altă prevedere important se referă la obligaţia angajatorului de a păstra la locul de muncă o copie a contractului de muncă al salariatului, încălcarea prevederii se va sancţiona cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

Se instituie obligativitatea evidenţierii orelor de muncă prestate zilnic de către salariaţi, evidenţă care va trebui să indice clar ora de începere şi de sfârşit al programului de lucru.

Amenda pentru muncă fără forme legale a ajuns la 20.000 lei, pentru fiecare persoană descoperită întruna din cele patru situaţii descrise mai sus, eliminându-se pragul minim prevăzut anterior în lege.

Tot o sancţiune de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată se aplică şi în cazul primirii la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii sau pentru primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat.

Pentru primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit prin contractul individual de muncă cu timp parţial, sancţiunea este de 10.000 lei pentru fiecare persoană depistată.

Invocarea necunoaşterii legii de către angajatori nu aduce circumstanţe atenuante la constatarea şi aplicara contravenţiilor prevăzute de actele normative!

Biroul de presă al Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *