ONG Mare Nostrum a anunţat că 12 delfini au eşuat pe litoralul românesc în luna aprilie

ONG-ul Mare Nostrum a anunţat că 12 delfini au eşuat pe litoralul românesc în luna aprilie, 11 dintre aceştia fiind descoperiţi în perioada 17-28 aprilie. Cele mai multe dintre exemplare erau în stare avansată de descompunere.

ONG-ul Mare Nostrum a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că în luna aprilie s-a deplasat la 12 cazuri de eşuări, 11 dintre acestea fiind în perioada 17-28 aprilie.

„În urma sesizărilor primite la numărul de urgenţă delfini – 0763255731, colegii noştri s-au deplasat la 12 cazuri de delfini eşuaţi, pe toată întinderea litoralului românesc. Intervenţiile rapide au avut loc la Năvodari, Eforie Sud şi Mamaia Nord, cele mai multe sesizări fiind înregistrate în zona Năvodari. Speciile se aflau în stare avansată de descompunere, neputând fi stabilită o cauză exactă a morţii”, se arată în comunicat.

Sursa citată spune că primul delfin eşuat a fost descoperit în 1 aprilie, la Olimp. A urmat apoi un caz la Năvodari, două cazuri la Eforie, unul la Saturn pe 23 aprilie, două la Năvodari, acestea fiind descoperite între 17 şi 25 aprilie.

„În ceea ce priveşte exemplarele de marsuini, acestea nu au depăşit un metru lungime, fiind juvenili. Trei dintre aceste exemplare au fost preluate pentru examinare. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate pe data de 28 aprilie, când colegii noştri s-au deplasat la patru cazuri: trei marsuini eşuaţi pe plajele din Năvodari. Din cei trei, doi erau la capătul plajei din Năvodari, la o distanţă de aproximativ 100 de metri unul de altul”, mai transmite Mare Nostrum. Dintre aceştia, unuia îi lipsea înotătoarea codală şi pectorală, iar specialiştii presupun că a fost prins în plasele pescăreşti.

De asemenea, au mai fost înregistrate două cazuri de marsuini eşuaţi, unul în Corbu şi altul în Mamaia Nord.

„Ipotezele pe care le avem în determinarea cauzelor care au indus mortalitatea delfinilor şi marsuinilor ajunşi la mal în ultima perioadă, îngreunate de stadiul avansat de descompunere în care au fost găsite parte dintre exemplare, relevă atât activitatea de pescuit derulată în mod legal înainte de perioada de prohibiţie – instaurată de la 15 aprilie, pe cea ilegală din timpul perioadei de prohibiţie, dar şi cauze naturale. Ancheta este încă în desfăşurare şi vom reveni cu informaţii pe măsură ce le vom avea”, a transmis Marian Paiu, coordonatorul Departamentului Conservarea Biodiversiţăţii din cadrul ONG-ului Mare Nostrum.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *