Turneul Naţional Orgile României sosește la Deva

Organistul Eduard Antal susţine 10 concerte în ediţia a V-a a Turneului Naţional Orgile României

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită sâmbătă, 8  iulie 2023, începând cu ora 19:00, la Orgile României, ediția a V-a, un concert de orgă ce va avea loc la  Biserica Greco-Catolică „Immaculata” din Deva.

După un concert în avanpremieră susținut pe 14 mai la Biserica Evanghelică din Bistrița, organistul Eduard Antal călătorește în lunile iulie şi august în cea de-a cincea ediție a Turneului Naţional Orgile României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susținute în catedrale şi biserici catolice şi reformate din România.

Eduard Antal: „Repertoriul pe care îl propun în acest an are două caracteristici esențiale: în primul rând poartă amprenta contrastului (vechi-nou, cunoscut-necunoscut), iar în al doilea rând germinează o perspectivă sacră a muzicii de orgă. Metaforic, repertoriul din acest an este asemenea unui fruct: lucrările de la început și de la final sunt extrem de cunoscute și au un „gust” bun, plăcut (poate cea mai cunoscută lucrare de orgă Toccata în re minor de Johann Sebastian Bach sau Adagio în sol minor de Albinoni), iar miezul, în ciuda gustului „amar” este cel ce reprezintă germenele vieții, iar în programul pe care îl propun în acest an sâmburele este reprezentat de lucrări ce dezvoltă teme muzicale sacre. Acest lucru nu este întâmplător, în ultima vreme una din preocupările mele constante a fost aceea de a descoperi esența anumitor lucrări de orgă, activitate concretizată și prin înregistrarea primului meu compact disc intitulat Parafraze.”

Turneul Național Orgile României început duminică, 2 iulie, la Catedrala Romano-Catolică din Iași, continuă la București pe 6 iulie, ajunge la Deva pe data de 8 iulie, pe 9 și 10 iulie la Arad și Vinga, pe 12 și 14 iulie la Reșița și Drobeta Turnu Severin, iar pe 31 iulie se oprește la Cluj. Turneul se va încheia pe 26 august la Biserica Neagră din Brașov.

Intrarea la concertul de la Deva este liberă, în limita locurilor disponibile.

PROGRAM:

  1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Toccata și fuga în re minor BWV 565
  2. Georg Böhm (1661-1733) – Preludiu și fuga în do major
  3. Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)  – Overture din Suita în do major, K. 399
  4. Gaetano Valeri (1760-1822) – Sonata I
  5. Enrico Bossi (1861-1925) – Entrée Pontificale
  6. Charles Tournemire– Choral Alleluiatique din L’Orgue Mystique op. 57, nr. 44
  7. Marcel Dupré (1886-1971) – Versets sur Ave Maris Stella
  8. Tomaso Albinoni (1671-1751) – Adagio în sol minor
  9. André Knevel (1950*) – Toccata

 

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *