Până în acest moment sunt înregistrate 179 de decese provocate de gripă, mai mult cu 50 de cazuri față de anul trecut

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, la Constanţa, că activitatea virusului gripal a scăzut în intensitate în ultimele două săptămâni, dar tot s-au mai înregistrat decese şi cazuri confirmate de îmbolnăvire, motiv pentru care este necesară precauţie în continuare. Pintea spune că s-au înregistrat 179 de deceze provocate de gripă, multe faţă de cele 129 înregistrate în sezonul trecut.

Sorina Pintea a fost întrebată, miercuri, într-o conferinţă de presă la Constanţa, despre evoluţia epidemiei de gripă.

”Din păcate, anul acesta avem 179 de decese, anul trecut au fost 129. Un lucru bun este că vaccinurile achiziţionate de Ministerul Sănătăţii pentru populaţia din grupele cu risc s-a epuizat, în sensul că au fost achiziţionate 1.330.000 de doze şi s-au efectuat 1.329.000. Oamenii au început să înţeleagă necesitatea vaccinării”, a răspuns Sorina Pintea.

Aceasta a precizat că activitatea virusului gripal a mai scăzut în intensitate.

”Din fericire, activitatea virusului gripal pe teritoriul României a scăzut în ultimele două săptămâni. Totuşi, săptămâna trecută au mai fost înregistrate 175 de cazuri de gripă, prin urmare recomandăm precauţie încă, având în vedere că mai avem decese şi cazuri de gripă la nivel naţional”, a mai spus Pintea.

Ministrul Sănătăţii a anunţat, în 30 ianuarie, că în România este epidemie de gripă, la momentul respectiv fiind confirmate 54 de decese provocate de gripă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *