Paula Bora: prin Timișoara și Danemarca, la Cămara din Totești. Borcanul Anti-Risipă și dulceața de flori de mac cu whiskey!

A plecat din Totești la Timișoara, unde și-a făcut studiile universitare și a devenit specialistă în marketing. Apoi, a încercat tot felul de job-uri, de la reprezetant medical și ajutor de bucătar, la bijutier artizanal sau autor de carte pentru copii. Pasionată de fotografie, canto și producție muzicală, a plecat în Danemarca, unde s-a înscris și la cursuri de ceramică, gastronomie, ecologie, tango și dans contemporan. Apoi s-a întors acasă, la Totești, unde, alături de mama ei, care e inginer constructor, au deschis o cămară „fermecată”, unde poți găsi cele mai gustoase zacuști, dar și cele mai neobișnute dulcețuri din flori sălbatice și s-a implicat în proiecte anti-risipă! Acum, împreună cu ceilalți artizani de hrană din zonă, Paula vrea să deschidă un Food Hub reprezentativ pentru toată Țara Hațegului, și oferă un interviu în exclusivitate pentru cititorii REPLICA.

Jurnalist Ada Beraru: Ești absolventă de marketing. Cum de ai decis să lași Timișoara și să revii acasă, în zona rurală, pentru a te ocupa de Cămara din Totești?

Paula Bora, artizan în gastronomie: Răspunsul scurt: datorită faptului că am aflat despre economia solidară; dar, până în acel moment, am avut multe experiențe. Tot timpul am avut rezultate foarte bune la școală, astfel că, după ce am terminat studiile, toată lumea se aștepta să îmi găsesc un job la birou, bine plătit și să încep să avansez în carieră. M-am trezit în fața acestei decizii și mi-am dat seama că m-aș sufoca. A urmat o perioadă în care am experimentat cu diverse domenii, am lucrat ca administrator la un internet cafe, ca reprezentant medical, ajutor de bucătar, ajutor de barman, în paralel mă mai ocupam și de marketing online, învățam photoshop, am făcut curs de scriere creativă, mi-am luat un aparat foto și am început să cochetez cu fotografia, făceam bijuterii artizanale, am avut chiar și colaborare cu o doamnă educatoare din Timișoara, am lucrat împreună la două cărți din care copiii au învățat la grădiniță. Pentru apropiați și familie, în acea perioadă, am simțit că sunt o mare dezamăgire: nimeni nu prea înțelegea ce fac. Acum 6 ani mi-am zis: „Gata, Paula, e momentul să intri în rândul lumii, să îți găsești și tu un serviciu.” Mi-am depus CV-ul și chiar am fost acceptată la o clinică de stomatologie pentru copii, pe un post de comunicare online. Eram împăcată cu situația, dar curând aveam să aflu că urma să pornesc în una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea de până atunci – Școala din Danemarca. Și, abia după această experiență, am decis să mă întorc acasă.

„Cântând doine și gătind ca la noi, am reușit arăt o parte frumoasă a României”

Cum ai aflat de cursurile școlii de arte și meserii din Danemarca? Povestește-ne, puțin, cum se desfășurau cursurile acolo? Ce a presupus această experiență pentru tine?

În Danemarca am plecat ca să îmi urmez alte pasiuni: muzica electronică și canto. Am aflat despre această bursă de la Adriana, o prietenă, DJ din Timișoara, care s-a mutat acolo. În decurs de două săptămâni de când am aflat despre oportunitate, eram deja în drum înspre școală, am ajuns chiar cu 3 zile înainte de Anul Nou. Au urmat 6 luni în care am cântat, am învățat să lucrez în programe de producție muzicală, am experimentat cu instrumente, am compus muzică, am interpretat pe scene mici de acolo, cred că cele mai frumoase momente au fost când le-am cântat doine românești. A fost ceva foarte nou pentru ei, mi-au mărturisit că, deși nu înțelegeau nicio vorbă, au simțit multă emoție. M-am implicat în tot felul de cursuri, precum ceramică, gastronomie, ecologie, tango, dans contemporan. A fost o experiență bogată, i-am învățat pe colegi chiar să prepare zacuscă. În ceea ce privește gătitul, acolo am primit o confirmare foarte frumoasă. De fiecare dată când erau două-trei zile de vacanță, iar bucătarii și studenții danezi mergeau acasă, pe mine mă lăsau responsabilă cu bucătăria, ca să gătesc pentru studenții internaționali. Cântând doine și gătind ca la noi la țară, cred că am reușit să le arăt o parte frumoasă a României.

Economie solidară, „slow-food”, Photoshop, și mâncarea cântată

Cum de ai hotărât să nu rămâi în Danemarca?

Aproape toți studenții internaționali au rămas acolo după terminarea cursurilor. Recunosc că a fost tentant și pentru mine, dar în Danemarca am înțeles ceva. Acolo tinerii făceau cursuri de grădinărit după metode tradiționale, pentru că informația și cunoștințele s-au cam pierdut la ei în țară. Toate informațiile pe care ei își doreau să le învețe, eu le știam deja și nu le apreciam. A fost un moment important, pentru că mi-am dat seama cât de valoroase sunt cunoștințele noastre despre cultivat pământul, despre plante și fructe sălbatice, ciuperci. Și nu numai, îmi aduc aminte că, la un moment dat, un coleg s-a mirat foarte tare de faptul că știu să fac maioneză de casă. Aceste contraste m-au făcut să apreciez mai mult cunoștințele pe care le am și ce pot face cu ele, dacă mă gospodăresc bine. După întoarcerea din Danemarca, m-am împrietenit cu cei care au pus bazele Asociației pentru Susținerea Agriculturii Țărănești ASAT, din Timișoara. De la ei am aflat despre economia solidară, agricultura ecologică susținută de comunitate, despre comerțul echitabil, despre comunitatea Slow Food și eforturile lor de reducere a risipei alimentare. Cămara din Totești a devenit locul în care am putut aplica aproape toate cunoștințele pe care le-am dobândit: marketing, scriere creativă, fotografie, photoshop, gătit, consum responsabil, chiar și cântat. Avem noi o vorbă: „Dacă nu-i povestită, zacusca-i bine să fie cântată. I-am cântat de la primul lemn ars pe grătar, până la ultimul capac pus. …doine, cântece de munte, ce ne-am mai adus și noi aminte. I-am dat gust, se simte muzica.”

„Făbricuța de bun și bine!”

Ce soluție ați ales pentru autorizare, astfel încât să puteți valorifica munca voastră, iar bunătățile din „Cămară” să ajungă la clienți?

Nu a fost ușor, dar am avut șansa de a avea mulți prieteni care ne-au ajutat voluntar să construim bucătăria. Am avut chiar și foști colegi din Danemarca în vizită. Ne-am uitat pe internet, am învățat să zidim, să șlefuim, să punem rigips. Rezultatul a fost o bucătărie autorizată pe care am poreclit-o “făbricuța de bun și bine”.

Cât de ușoară sau dificilă a fost acreditarea? Ai avut momente când v-ați gândit să renunțați pentru că era prea dificil? Ai avut momente când ai regretat că nu ai rămas în Timișoara sau în Danemarca?

Cel mai dificil aspect a fost că nu am prea avut cui să punem întrebări. Șansa noastră a fost că mama mea este inginer constructor, fapt care ne-a ajutat să înțelegem logica din spatele fluxului cerut într-o bucătărie autorizată. De asemenea, fără sprijinul ei și disponibilitatea de a citi și a înțelege legile, probabil că aș fi renunțat. Un alt aspect este că cerințele pentru un mic artizan de hrană sunt la fel de stufoase ca și în cazul unei fabrici mari, fapt care ne-a pus multe piedici, având în vedere că producția noastră este artizanală. După multe căutări și întrebări, datorită faptului că procesăm fructe, legume și plante aromatice din grădina și livada proprie, am găsit ca soluție atestatul de producător, cu încercări de laborator pe produse. De Timișoara nu m-am rupt complet, am proiecte frumoase acolo și merg destul de des. Nu consider că, dacă trăim în mediul rural trebuie să ne rupem de oraș, nu sunt medii care se exclud unul pe celălalt, putem lua ce e mai bun din fiecare.

Fata care a pus Toteștiul pe harta gastronomiei

Cine te ajută la prepararea bunătăților din “Cămară”?

Am început cu mama mea prin a procesa resursele pe care le aveam la îndemână, în timpul pe care îl aveam în plus, motivate fiind de dorința de a nu face risipă. Mama s-a ocupat să avem de toate în curte. Avem o mică livadă cu pomi fructiferi, câte puțin din fiecare, avem o grădină de legume cu solarii, plante aromatice, cătină, mure, zmeură, corcoduși, dud, soc, coacăze, aronia și altele. Cu timpul ne-am dat seama că, procesând tot ce avem la îndemână, munca noastră se poate transforma în mai mult decât un hobby. Mai avem și sprijin, sora mea face siropuri bune și o prietenă dintr-un sat vecin face o dulceață de nuci verzi foarte gustoasă. La început, când am ales numele “Cămara din Totești”, ne cam lua lumea peste picior: “Totești, cine a auzit de Totești?”. Dar de curând am primit un compliment foarte frumos, care ne-a ajutat să înțelegem că a fost o decizie bună: “Fetelor, voi ați pus Toteștiul pe harta economiei responsabile!”.

Ce produse putem găsi în „Cămara din Totești”?

În afară de ingrediente ca zahăr, lămâi, ghimbir, cardamom, anason stelat și altele care nu se găsesc la noi, toate ingredientele sunt din Țara Hațegului. Începem din primăvară, cu dulceața din flori de păpădie cu ghimbir și lămâie, continuăm cu alte preparate din flori comestibile și plante aromatice, precum florile de liliac, salcâm, iasomie, petale de mac sălbatic, trandafir sălbatic, flori de salvie și altele. Probabil că cel mai cerut produs al nostru este dulceața din petale de mac sălbatic, aromată cu whisky. Continuăm apoi cu fructe, dulceață de nuci verzi, de cireșe sălbatice, vișine, dude, corcodușe, fructe de toamnă precum gutui, mere, coacăze, pere, prune, din care facem produse fără zahăr. Tot toamna facem sosuri de roșii din grădina noastră, zacuscă, sosuri iuți și murături. Nici grădina, nici livada, nu le stropim cu nicio substanță chimică, de cel puțin 20 ani. Nu risipim aproape nimic, resturile de la gătit le transformăm în compost. Mai mult, una dintre cele mai interesante inițiative ale noastre este Borcanul Anti-Risipă, în care punem condimente de casă, făcute din coji, codițe, cotoare, semințe, frunze și alte resturi de legume care au valoare nutrițională și mult gust.

Născut “La hamace”: Food Hub pentru artizanii de hrană

Ești implicată, mai nou, într-un proiect împotriva risipei alimentare: cum a apărut idea aceasta și despre ce este vorba?

După ce m-am întors la Totești, am cotinuat să țin legătura cu prietenii din Timișoara care promovează consumul responsabil. Cu sprijiinul lor am participat chiar și la cursuri internaționale de formare în domeniul economiei solidare, dar și în diverse proiecte de promovare a comerțului echitabil, producției locale și sustenabilității. Am organizat chiar și un festival de gastronomie artizanală. La începutul acestui an, ei m-au invitat să devin membru fondator într-o întreprindere socială de reducere a risipei de hrană și am acceptat cu bucurie. Momentan avem în curs un program educațional în școli, dar curând vom deschide și un magazin social în Timișoara, care are ca scop reducerea risipei de hrană și reducerea inegalităților sociale prin facilitarea accesului la hrană a persoanelor dezavantajate.

Care sunt obiectivele tale pe termen: scurt, mediu și lung?

Pe termen scurt îmi doresc să închegăm mult mai bine comunitatea de producători artizani din Țara Hațegului. Avem deja un grup de discuții care crește frumos, anul acesta chiar am avut și prima întâlnire “Produs în Țara Hațegului, la hamace”, pe malul râului, chiar sub Cetatea Mălăiești. Pe termen mediu ne dorim împreună să punem bazele unui Food Hub, un spațiu autorizat comun pe care mai mulți artizani de hrană să îl poată folosi și astfel să vândă preparatele în condiții de siguranță alimentară, conform legii. În paralel voi continua să mă implic în programul educațional referitor la reducerea risipei alimentare și consumului responsabil, deoarece planul pe termen lung este să construiesc o inițiativă asemănătoare și acasă, în județul nostru. Îmi imaginez cum acest Food Hub va deveni un centru de producție locală sustenabilă, cu respect pentru mediu și oameni, dar și un centru de educație informală privind consumul responsabil.

Cum te vezi peste 20 de ani?

Ascultând Maria Tănase de pe discul de vinil și învârtind în ceaunul de zacuscă. (Râde)

Dulceață din flori sălbatice. Zero chimicale!

Care e rețeta bucuriei, pentru o zi pâcloasă și rece de iarnă?

Cartofi prăjiți cu brânză.

Dacă ar fi să convingi pe cineva să cumpere bunătăți de la micii producători, cum l-ai motiva?

Din experiența mea, pe oameni nu îi motivează cuvintele, ci gustul. Dacă e bun, cumpără, apoi recomandă și altora. Părerea mea este că preparatele micilor producători sunt valoroase doar dacă materia primă este de calitate, doar din grădina proprie sau din grădini de proximitate și dacă nu conțin conservanți artificiali. Înainte să cumpere, îi îndemn să verifice aceste informații. Dacă vor cumpăra produse așa-zis locale, preparate cu materie primă adusă de la distanțe mari și care poluează mediul ca să ajungă la noi sau hrană cu conservanți artificiali și cu ingrediente pline de chimicale, cumpărătorii nu fac altceva decât să ia mâncare la fel ca în supermarket, doar că la supra-preț și cu fundiță. Astfel că, îndemnul meu nu este să cumpere, ci să fie atenți la ce cumpără.

Dar dacă ar fi să convingi pe cineva să vină în județul Hunedoara pentru a vizita Țara Hațegului?

Să își rezerve mai multe zile, să nu fie doar în trecere. Pe lângă drumeții și vizite în locurile consacrate precum biserici, cetăți sau rezervația de zimbri, Țara Hațegului este bogată în experiențe. Spre exemplu, pot încerca un traseu tematic la Casa Vulcanilor, care e potrivit și pentru copii, de asemenea o vizită la Cooperativa Hațegana, unde găsesc port tradițional cusut manual. Cei mai curajoși pot zbura cu parapanta de pe dealurile Clopotivei, desigur, cu profesioniști. Neapărat să încerce mâncarea tradițională de la primul punct gastronomic local din județ, la Unchiu’ Luci și tușa Ana. O experiență frumoasă sunt atelierele de făcut pâine cu maia, pizza și focaccia, organizate de Turtița Fermecată la Râu Alb. Și, desigur, o degustare de dulcețuri din flori sălbatice la Cămara din Totești!

Ada BERARU

GALERIE FOTO