Pentru accesarea de fonduri europene trebuie simplificată legislația din România

În actualul exercițiu bugetar al Uniunii Europene, cel din perioada 2014 – 2020, România a reușit să acceseze până la finele anului trecut, doar vreo zece la sută din fondurile comunitare pe care le are la dispoziție.

Prezent, ieri, la Deva, europarlamentarul UDMR de Hunedoara Iuliu Winkler a făcut câteva comentarii pe tema slabei rate de absorbție a fondurilor europene de către România.

„Noi nu facem decât să repetăm ceea ce s-a întâmplat în perioada 2007-2013. Și atunci am început, în primii trei patru ani foarte greoi, după care am avut, într-un final, o absorbție de aproape 90 la sută în ceea ce privește fondurile de coeziune și aproape de 100% în ceea ce privește problema agricolă comună. Acum se întâmplă același lucru, din cauza schimbărilor dese care au avut loc în ultimii doi – trei ani, la nivelul programelor operaționale, al autorităților de management, unificarea unor ministere, care a fost, apoi, urmată de dezmembrarea acelorași ministere și așa mai departe. Eu sper ca acum să avem un guvern care abordează în mod realist această problemă. Am văzut declarațiile noului ministru responsabil cu fondurile europene, care vorbește de absorbție, până în 2020, de 70% și de o absorbție și mai bună până în 2023. Însă acest lucru presupune că vom beneficia de o prelungire de trei ani, cum a fost în 2014. Acest lucru trebuie obținut însă în Parlamentul European. Nu este un drept automat și, deci, vom avea și noi puțin de lucru, dar, în primul rând, eu cred că trebuie redusă birocrația. Birocrația este aiuritoare și complet inutilă în unele cazuri. Pune o presiune foarte mare pe reprezentanții administrațiilor publice locale și îi face pe mulți să renunțe la accesarea de fonduri europene din cauza acestei birocrații îngrozitoare. Trebuie să informatizăm și trebuie să simplificăm legislația și să terminăm cu țopăiala fiscală, pentru că schimbarea, din lună în lună a unor reguli nu face decât să bulverseze planificarea pe termen lung și să îi facă pe toți să fie mult mai sceptici în utilizarea fondurilor europene. Eu cred că trebuie să fim optimiști față de Uniunea Europeană și nu pentru populism, cum că Uniunea este frumoasă sau că este nobilă sau că este construită pe valori, ci trebuie să fim euro-optimiști și atunci când facem socoteli oficiale. Dar pentru asta trebuie să fim mai eficienți și mai operativi în viitor”, a spus eurodeputatul Iuliu Winkler.

 

Claudiu POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *