Peste 11.000 de puieți de păstrăv populează râurile de munte

Peste 11.000 de puieți de păstrăv populează râurile de munte din Parcul Național Retezat. Peste 10.000 de puieți de păstrăv de 6 luni și 1.200 de puieți de păstrăv de 12 luni au fost eliberați în râurile Lăpușnicul Mare, Lăpușnicul Mic, Șes, Mare și lacul Gura Apei, în fondurile piscicole administrate de Ocolul Silvic Retezat.

Puieții provin din păstrăvăria Roșcani și au fost transportați cu hidrobidonul.

„Puieții au fost tot timpul în submersie, temperatura apei fiind egalizată înainte eliberării în râurile de munte. Puieții de păstrăv indigen provin din păstrăvăria Roșcani, administrată de Ocolul Silvic Dobra din cadrul Romsilva -Direcţia Silvică Hunedoara”, arată reprezentanții Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor -Romsilva repopulează anual râurile de munte cu peste 500.000 de puieți de păstrăv indigen provenit din păstrăvăriile proprii.

 

 

 

Colaborator

FOTO: Captură Apollo Toniutti- Direcția Silvică Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *