Plan de măsuri pentru gestionarea infecțiilor cu CORONAVIRUS Covid-19 pe teritoriul județului Hunedoara

Conform Dispoziției Secretarului de Stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, nr. 523/25.02.2020 se stabilește următorul Plan de măsuri pentru gestionarea infecțiilor cu CORONAVIRUS Covid-19 pe teritoriul județului Hunedoara:

Se asigură serviciul de permanență a personalului din cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Hunedoara (ofițeri de serviciu), la sediul Centrului Integrat pentru Situații de Urgență (CISU) din Deva, Piața Unirii, nr. 6.

Fluxul informațional :

– Toate informațiile primite pe orice cale, referitor la persoanele care se întorc din Italia – regiunile Veneto și Lombardia cât și China continentală, vor fi centralizate la CISU de către reprezentantul Direcției de Sănătate Publică a județului Hunedoara, în vederea conducerii și coordonării activităților specifice, cu informarea Prefectului județului Hunedoara.

– Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara va ține evidența în timp real a persoanelor izolate/carantinate și va informa Instituția Prefectului județul Hunedoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara și Serviciul de Ambulanță Județean, zilnic la ora 11:00 despre situația existentă.

– Zonele de proveniență a persoanelor care se întorc în țară pentru care trebuie să se instituie carantina sau izolarea la domiciliu vor fi actualizate periodic.

– Unitățile Administrativ-Teritoriale vor fi înștiințate de îndată despre persoanele care solicită sprijin în vederea asigurării alimentației necesare și a altor necesități de trai, pe perioada izolării la domiciliu, cu precizarea datelor de contact și numărului acestora.

Fluxul decizional :

– Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara informează Instituția Prefectului județul Hunedoara și comunică tuturor entităților implicate măsurile ce se impun.

– Inspectoratul pentru Situații de Urgență asigură transportul corespunzător a persoanelor cu risc și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

– Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va asigura monitorizarea traficului transportatorilor de persoane: pe autostrăzi, drumuri naționale, gări și autogări precum și a modului de gestionare a situației izolării la domiciliu.

– Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara va asigura monitorizarea modului de gestionare a situației izolării la domiciliu.

– Serviciului de Ambulanță Județean va asigura transportul corespunzător a persoanelor cu risc în caz de nevoie.

– unitățile sanitare cu paturi asigură, pentru persoanele cu suspiciune de infecție cu CORONAVIRUS Covid-19, izolarea într-un salon, cu personal dedicat.

– medicii de familie asigură monitorizarea, în caz de nevoie, a persoanelor izolate/carantinate care se află pe listele lor de pacienți și eliberarea concediilor medicale în caz de carantină/izolare.

 

  1. Situația carantinei se aplică persoanelor care sosesc în România din Italia – localitățile Vo Euganeo, Codogno, Castiglione d’Adda, Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo, San Fiorano – și din China continentală. În funcție de informațiile pe care le va primi CISU-DSP din punctele de frontieră, se va realiza carantinarea persoanelor în spațiile de carantină stabilite în Anexa la prezentul Plan.

Pe timpul carantinării persoanelor carantinate li se vor cere, de către personalul DSP Hunedoara date privitoare la starea de sănătate. În funcție de datele primite reprezentantul DSP din CISU va stabili măsurile care vor trebui urmate și le va transmite Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Serviciului de Ambulanță Județean, unităților sanitare cu paturi și medicilor de familie, după caz.

Măsurile necesare pentru organizarea carantinei în vederea asigurării condițiilor decente de locuit și de hrănire a persoanelor supuse carantinei vor fi finanțate prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Hunedoara.

 

  1. Situația izolării la domiciliu se aplică în locația declarată la intrarea în țară, pentru persoanele și familiile acestora, care sosesc în România din Italia: Regiunea Lombardia și Veneto, situate în afara zonelor în care s-a constituit carantina.

Cetățenii români care vin din zonele menționate, precum și rudele acestora care domiciliază la aceeași adresă, au obligația de a nu părăsi domiciliul declarat  pe o perioadă de 14 zile de la sosirea în țară.

Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara ia zilnic legătura telefonic, prin ofițerul de serviciu, cu persoanele izolate la domiciliu, pentru a monitoriza starea lor de sănătate. Aceste date se transmit zilnic la Ministerul Sănătății, la CNSBP Timișoara și Instituției Prefectului.

Medicii de familie asigură monitorizarea, în caz de nevoie, a persoanelor izolate care se află pe listele lor de pacienți și eliberarea concediilor medicale în caz de izolare.

Nerespectarea obligațiilor privind izolarea la domiciliu poate constitui o încălcare a legislației penale sau contravenționale care reglementează domeniul sănătății publice.

Măsurile necesare pentru cetățenii care solicită sprijinul în vederea asigurării alimentației necesare și a altor necesități de trai, pe perioada izolării la domiciliu, vor fi asigurate de către unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora au domiciliul respectivii cetățeni, sub supravegherea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică a județului Hunedoara, Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara și Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara.

 

  1. Măsuri care trebuie luate de instituțiile publice

În termen de 3 zile de la data aprobării prezentei hotărâri toate instituțiile publice vor întocmi planuri proprii de măsuri pentru prevenirea infecțiilor cu CORONAVIRUS Covid-19.

 

  1. Măsuri care trebuie luate de populație

Activitățile de educare și informare vor avea drept scop:

– satisfacerea cererii de informații asupra riscului de apariție a epidemiei/pandemiei;

– publicarea normelor de igienă și protecție atât pentru personalul vizat, cât și pentru populație;

– favorizarea modificărilor comportamentale ale populației și promovarea adaptării la logica actuală de gestionare a resurselor, de multe ori limitate;

– crearea condițiilor favorabile pentru gestionarea crizei în caz de declarare a epidemiei/ pandemiei, prin sensibilizarea în prealabil a populației și furnizarea de informații recente, clare și coerente.

Recomandări generale pentru protejarea sănătății în vederea reducerii expunerii și a transmiterii virusurilor cu transmitere respiratorie includ igiena mâinilor și igiena respiratorie, precum și practici pentru o alimentație sigură:

– spălați-vă des pe mâini cu apă și săpun sau cu soluții pe bază de alcool;

– evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;

– nu vă atingeți ochii, nasul si gura cu mâinile;

– acoperiți-vă gura și nasul daca stranutați sau tușiți (acoperiți-vă gura și nasul cu pliul cotului sau cu o batistă de hârtie, apoi aruncați imediat batista și spălați-vă pe mâini);

– nu luați medicamente antivirale si nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul;

– curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;

– utilizați masca de protecție doar în cazul in care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;

– produsele ”Made in China” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;

– sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in carantină din Europa de cel puțin 14 zile;

– animalele de companie nu transmit CORONAVIRUS.

Recomandări pentru călătorii:

– evitarea contactului apropiat cu persoane care suferă de infecții respiratorii acute și cu animale (vii sau moarte) sălbatice sau domestice;

– spălarea frecventă a mâinilor, în special după contact direct cu persoanele bolnave sau cu obiectele acestora;

– acoperirea nasului și a gurii în timpul tusei și a strănutului, cu un șervețel sau cu pliul cotului și contactarea medicului sau a autorităților naționale de sănătate în caz de simptome de infecție respiratorie acută;

– evitarea contactului direct și neprotejat cu animale vii și cu suprafețele aflate în contact cu animalele, atunci când mergeți la piețele cu animale vii aflate în zonele în care au fost înregistrate cazuri de CORONAVIRUS nou;

– evitarea consumului de produse animale crude sau gătite foarte puțin. Carnea crudă, laptele crud (nefiert) și organele crude trebuie manevrate cu grijă, pentru a evita contaminarea cu alimentele gătite.

Suplimentar, în funcție de situația epidemiologică, se vor dispune măsuri de „distanțare socială”, cum ar fi evitarea aglomerațiilor, promovarea muncii la distanță sau a teleconferințelor.


Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au aprobat în unanimitate acest plan urmând ca I.S.U Hunedoara sa-l transmită Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență și celorlalte Instituții publice nemembre in C.J.S.U.

Biroul de presă – Instituția Prefectului Județului Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *