Planeta Petrila publică imagini în premieră de la mina Uricani

Cei de la Planeta Petrila publică imagini în premieră cu unitatea minieră de la Uricani, de pe vremea când aceasta încă funcționa. Reprezentanții asociației au luat această decizie după ce doi angajați, ai unei firme care se ocupa de demolarea și ecologizarea zonei de suprafață a fostei unități miniere, și-au pierdut viața.

Mina încă își mai ia tributul, chiar și de la suprafață. În acest context, cei de la Planeta Petrila publică imaginile cu mina Uricani de pe vremea când încă funcționa. Este un album – document cu mina Uricani.

”Miercuri, 15 aprilie 2020, turnul de extracție al Minei Uricani (cel din prima fotografie) s-a prăbușit peste doi muncitori care lucrau la dezafectarea structurii, acea operațiune numită pompos „ecologizare”, despre care se vorbește intens în documentarul Planeta Petrila. Astfel, Mina Uricani face două noi victime, la doi ani și jumătate de la închidere. Exploatarea Minieră Uricani s-a închis pe 29 decembrie 2017. Publicăm acum, în premieră, un album cu fotografii de când mina încă funcționa, din februarie 2017”, arată cei de la Planeta Petrila.

Mina Uricani s-a închis la finele anului 2017. Atunci, din subteranul unității miniere s-a scos ultima tonă de cărbune.

 

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *