PNL a depus la CCR sesizarea privind numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ

PNL a depus joi la Curtea Constituţională sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea hotărârii prin care Florin Iordache a fost numit la conducerea Consiliului Legislativ.

Liberalii afirmă că Iordache nu a întrunit numărul necesar de voturi, susţinând că acesta a obţinut 185 de voturi, necesarul fiind de 234, el trebuind votat de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi nu doar a celor prezenţi.

Sesizarea poate fi consultată aici.

De asemenea, ei susţin că Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia legală referitoare la buna reputaţie profesională şi morală, prevăzută de Legea de funcţionare a Consiliului Legislativ.

Conform  Legii 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, pot fi numite în funcţiile de preşedinte al Consiliului Legislativ, preşedinte de secţie, şef de departament şi consilier persoane care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, pregătire juridică superioară, precum şi o bună reputaţie profesională şi morală. Pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Legislativ şi preşedinte de secţie este necesară o vechime în activitatea juridică de cel puţin 15 ani, iar pentru funcţiile de şef sector şi şef departament, de cel puţin 8 ani.

PNL invocă inclusiv definiţia cuvântului ”reputaţie”, conform Dicţionarului Explicativ al limbii române, pentru a susţine că părerea publică despre Florin Iordache este în contradicţie cu ”bunul renume” sau cu buna părere publică favorabilă, ceea ce contravine prevederii legale.

PNL reclamă inexistenţa procedurii de audiere a candidaţilor pentru Consiliul Legislativ în comisiile parlamentare de specialitate.

Un alt argument invocat de liberali este acela că preşedintele Consiliului Legislativ nu trebuie să fie membru al unui partid politic, prevederea legală la fac referirea fiind cea potrivit căreia ”personalul Consiliului Legislativ nu poate face parte din partide politice”, considerând că şi preşedintele instituţiei este vizat în acest caz.

„A accepta ideea că preşedintele Consiliului Legislativ poate fi membru al unui partid politic până în ziua începerii activităţii semnifică o înfrângere a  dispoziţiei legale în vigoare”, arată PNL în sesizarea adresată Curţii Constituţionale.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *