Poetul Eugen Evu va fi înmormântat miercuri

Miercuri, 25 octombrie, la amiază, va fi înmormântat poetul Eugen Evu, în Cimitirul Valea Seacă, din municipiul Hunedoara.

Eugen Evu a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, în urma unei îndelungate suferințe. A fost unul dintre cei mai apreciați oameni de cultură din județul Hunedoara: membru al Uniunii Scriitorilor din România încă din anul 1979 și membru al Academiei de Științe și Arte Oradea.

De-a lungul vremii, a publicat peste 25 de volume de versuri, jurnale, eseuri, meditații, consemnări, interviuri, reportaje, povestiri pentru copii, pentru care a și primit premii, atât în țară, cât și în străinătate. În anul 2004 a fost declarat Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara, în semn de prețuire pentru activitatea sa culturală.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *