Trafic restricţionat temporar pe teritoriul Ungariei pentru automarfare

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Artand, că în perioada 30-31 octombrie, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Se va circula, după următorul program:

Intervalul orar (ora României) 29.10.2022, ora 23.00-30.10.2022, ora 23.00 – Restricţii
30.10.2022, ora 23.00- 31.10.2022, ora 23.00 – Se circulă
31.10.2022, ora 23.00 – 01.11.2022, ora 23.00 – Restricţii
01.11.2022, începând cu ora 23.00 – Se circulă
„Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că, în data de 01.11.2022, se celebrează „Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare. Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură”, precizează Poliţia de Frontieră Oradea.
În această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.
În aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
„Autorităţile de frontieră din cele două state vor ţine permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfăşoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)”, arată sursa citată.
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
De asemenea, poliţiştii de frontieră recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată şi pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *