Poliția de Frontieră: 32 de migranţi, ascunşi în TIR-uri, prinși când încercau să iasă ilegal din România

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, judeţul Arad, au prins 32 de cetăţeni provenind din diferite state din Africa şi Asia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, respectiv un bulgar, ambii conducând ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia şi Bulgaria. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru societăţi comerciale din Polonia şi Germania”, se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au făcut un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 32 de migranţi.

„Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diferite state (Afganistan, Egipt, Siria, Bangladesh şi Nepal)  cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani”, se mai arată în comunicat.

 

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *