Poliţiştii fac cercetări după apariţia unor imagini în care mai mulţi şoferi întorc pe autostradă şi circulă pe contrasens – VIDEO

Poliţiştii fac cercetări după apariţia în mediul online a unor imagini în care mai mulţi şoferi întorc pe Autostrada A2 şi circulă pe contrasens, majoritatea pe banda de urgenţă, dar câţiva o fac şi pe banda întâi.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat, luni seară, că poliţiştii vor face identificarea şoferilor respectivi, iar apoi vor fi luate măsuri împotriva lor.
„În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apar mai multe autoturisme circulând pe contrasens, vă comunicăm faptul că poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa s-au autosesizat şi efectuează verificări în vederea identificării conducătorilor auto şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Constanţa.
Într-un filmuleţ postat pe Facebook de unul dintre conducătorii auto aflaţi în trafic se observă cum mai multe maşini circulă pe contrasens pe Autostrada A2, unele pe banda de urgenţă, iar altele chiar pe banda întâi.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *