Prefectura Hunedoara: Informare privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice

Având în vedere prevederile legale, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență – Hunedoara, al cărui președinte este prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a adoptat astăzi HOTĂRÂREA nr. 20/31 august 2020, privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice.

În continuarea acestei informări prezentam lista localităților din județul Hunedoara unde NU se aplică prevederile hotărârii.

Potrivit deciziei membrilor CJSU- Hunedoara, se stabilesc următoarele:

Art. 1 – (1) Începând cu data de 01.09.2020 se poate relua activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, a restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în interiorul clădirilor, în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS COV 2, în ultimele 14 zile, este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.

(2) Programul de lucru al operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.

Art. 2 (1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00.

(2) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și a mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 3 Se menține măsura privind suspendarea activității cluburilor, discotecilor și a barurilor în interiorul clădirilor.

Art. 4 (1) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

(2) În condițiile alin. (1) organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS COV 2, în ultimele 14 zile, este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.

(3) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.

(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (3) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 5 (1) Se menține interzicerea reluării activităților prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1) în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS COV 2, în ultimele 14 zile, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.

(2) Deschiderea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, din localitățile prevăzute în anexa 2, este permisă doar pentru clienții cazați în unitatea turistică.

Art. 6 (1) Se aprobă organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 7 Rata de incidență a cazurilor aferente măsurilor prevăzute la art. 1, 4, 5 se analizează săptămânal la nivelul fiecărei localități din județul Hunedoara.

Art. 8 Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara va comunica prezenta hotărâre, Departamentului pentru situații de Urgența, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara și tuturor primăriilor din județ, prin grija secretariatului tehnic permanent.

PREŞEDINTE C.J.S.U. HUNEDOARA

PREFECT,

VASILICĂ Potecă

Lista localităților unde se menține interzicerea de reluare a activității conform art. 4 și 5 din prezenta hotărâre

Nr. crt

Localitate

1

Aurel Vlaicu

2

Balomir

3

Banpotoc

4

Bozeș

5

Bucium

6

Bucureșci

7

Câmpul lui Neag

8

Chitid

9

Crișan

10

Galați

11

Grădiștea

12

Jieț

13

Lelese

14

Petrila

15

Simeria

16

Orăștioara de Jos

17

Livadia

18

Păclișa

19

Poienița Tomii

20

Pricaz

21

Rapoltu Mare

22

Romos

23

Sălașu de Jos

24

Săliștioara

25

Sântuhalm

26

Sarmizegetusa

27

Șesuri

28

Silvașu de Jos

29

Simeria Veche

30

Subcetate

31

Tâmpa

32

Țebea

33

Tomești

34

Toplița

35

Turdaș

36

Unciuc

37

Uroi

38

Vaidei

39

Valea de Brazi

40

Vălișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *