Premierul Florin Cîţu a revocat ordinul privind modificarea indicatorilor pentru stabilirea carantinei

Premierul Florin Cîţu, ministru interimar al Sănătăţii, a revocat, miercuri seară, ordinul privind modificarea indicatorilor pentru stabilirea carantinei. Ordinul, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat doar cu o seară înainte în Monitorul Oficial şi a dus la demiterea ministrului Vlad Voiculescu şi a Andreei Moldovan. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Decizia luată de Florin Cîţu, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, a fost publicată în Monitorul Oficial.

În Monitorul Oficial nr 391 de miercuri seară a fost publicat Ordinul pentru revocarea Ordinului 506/ 2021.

„Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 506/2021 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 382, din 13 aprilie 2021, se abrogă”, este decizia publicată în Monitorul Oficial.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *