Proiectul de lege care reglementează pensiile în urma unor erori materiale, adoptat decizional de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege pentru completarea articolului 107 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iniţiativă care aparţine liberalului Florin Roman şi care reglementează recuperarea pensiilor în urma unor erori materiale.

 

Proiectul de lege completează legea 263/2010, în sensul reglementării unei excepţii de la regula privind termenul general de prescripţie pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului de pensie a sumelor neplătite de către organul administrativ competent din cauza unei erori materiale intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei.

„Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”, arată un amendament la raportul de admitere a proiectului.

Totodată, conform articolului 107, alineatul (1) din legea menţionată, „în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. Alineatul (2) al articolului 107, la care face referire amendamentul adoptat de deputaţi, prevede că „sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor”.

Senatul a respins proiectul de lege pe 30 septembrie 2020, iar votul de adoptare al Camerei a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *